Fata din discoteca

Parea ca tineretea ei e vesnica. Parea ca miscarile-i dezinvolte sunt expresia gratiei si a vitalitatii eterne. Lumina ce-i scalda buclele castanii, cazand in valuri peste rochia viu colorata parea sa-i fie prietena pe viata. Parea ca nu exista decat ea... doar ea, fata din discoteca, si sunetele tari, rostogolindu-se precum gimnastii acrobati la sol. Parea ca seara era toata a ei, seara aceea nu parea sa aiba vreun final.

Scrisori catre si de la Mos Craciun

 

"Fii fericit fara vreun motiv, precum un copil. Daca ai un motiv pentru a fi fericit, ai incurcat-o pentru ca acel motiv poate disparea."  (Deepak Chopra)

Iubire si reprosuri

De multe ori, fara sa vrem, aducem reprosuri ca pe o metoda clasica de a corecta - o metoda clasica, dar rareori eficienta. In schimb, adesea reprosul se dovedeste a fi o metoda clasica de a rasuci cutitul in rana. Ori de cate ori facem un repros, noi ne dorim sa taiem raul de la radacina, fara sa lasam vreo urma, de parca am putea sa-l facem invizibil, chiar inexistent in acest fel. Un prim repros face loc altuia; o ruptura se produce, iar noi nu contenim a aduce reprosuri.

Baietel sau fetita?

- Dumneavoastra aveti copii? 

- Da, bineinteles ca am.

Fiara si Omul

Ea zace acolo... in mijlocul pustiei... pe pamanturile nimanui si, totusi, ale tuturor. E Fiara din care altele si altii au muscat in felurite chipuri. E Fiara ce acum nici macar nu isi mai linge rana, doar zace intr-o chinuita asteptare a ceva ce va sa se intample. Bun, rau, orice. Doar prelingerea acestui sange sa inceteze. Glasul acestui sange sa amuteasca. Ea zace acolo, in cercul ei restrans, in lumea ei marunta... sangerand.

Din vreme in vreme o Fiara ca asta pandeste sa iasa in Omul slabit, ratacitor, hartuit. E Fiara ce ataca la suflul amenintator al foamei si-al setei, al ranjetului din mustatile si cutele-adancite pe fetele mai proaspetelor Fiare.

Ea sta acolo... gata de atac, azi, mai mult ca niciodata. O defensiva asemenea unui raget dintr-un film mut, intr-un cerc miscator, inchis parca de timp, dar mai ales de ranjetele nervoase, lacome, perfide si neiertatoare.

Din vreme in vreme o Fiara ca asta ia fiinta... din prea plina singuratate.

Lectii de neuitat - lectia cumpatarii

“Aproape toti oamenii rezista nenorocirilor. Daca vrei sa testezi cu adevarat caracterul unui om, da-i putere.” Abraham Lincoln

Candva, cineva mi-a spus:

Parintii nu au fata de propriii lor copii obligatia de a le oferi bunuri cum sunt o casa ori o masina, prin urmare, daca totusi o fac, copiii au obligatia de a-i rasplati.

Cu o alta ocazie, altcineva mi-a spus:

Daca ar fi posibil, as pleca intr-o tara unde as fi mai bine platit(a) si as putea sa imi construiesc un trai. Cu ce ma pot retine parintii mei in tara cand ei nu mi-au putut oferi conditii pentru a duce o viata mai buna?

Buburuza galbena

 N-am sa uit nicicand amurgul unei zile de duminica. O zi in care am vazut buburuza galbena. Gonea la viteza maxima posibila a unei buburuze. Doar vantul era in stare sa o intreaca. Ea avea aerul unui erou neobosit, scaldat de lumina cenusie a unei primaveri tarzii.

Din lumea Poeziei

Uneori suntem poeti. Cel mai adesea, atunci cand poezia dinlauntrul nostru nu isi gaseste un corespondent perfect in realitatea imediata. De aceea, azi, aleg o realitate poetica, o realitate fara varsta, fara nume, realitatea ce parca vine de nicaieri, in speranta ca se indreapta incotrova...

Din jurnalul unei mame

Azi imi doresc sa fiu o mama perfecta, o mama ideala; poate nu o sotie perfecta, poate nu o iubita perfecta, dar o mama perfecta... Azi imi propun sa fiu acea mama al carei portret robot il poti gasi doar in reviste si-n carti si asta, doar daca le aduni pe toate si le aranjezi ca piese colorate ale unui puzzle.

Teama

Uneori alter ego-ul meu ma indeamna sa visez... sa visez la cum ar fi... ca sanatatea mea sa subrezeasca inainte de vreme, intr-un mod tragic, intr-un dramatism al suferintei asa cum, de altfel, nu as indrazni macar sa gandesc. Vanitatea umana imi starneste pofta de a imagina scenarii – cati m-ar plange, cati m-ar compatimi, catora le-as declansa regrete, cati m-ar rasfata atunci mai mult decat nicicand? Sunt scenarii scurte, asemenea norilor ce se petrec pe cerul verii, flash-uri ale unui om slabit ce nu si-a mai baut vitaminele de ceva vreme, scenarii ale unui om cu acuitatea vizuala corupta. Alter ego-ul meu isi pune uneori ochelarii de cal si priveste inainte lipsit de o panorama inaltatoare, lipsit de o priveliste curata si libera precum taramul tuturor fagaduintelor.

Despre tristete

“Ranile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.”

Alexandre Dumas

Eu nu vorbesc despre tristete de teama sa nu ma intristez.

Dar uneori tristetea imi vorbeste. Se aseaza bland, parca stingher, nu cumva sa deranjeze. Isi ocupa locul cald din inima si-mi povesteste:

Sunetul cel mai trist din lume e vocea impovarata de ganduri a celor pe care ii iubesti.

Imaginea cea mai trista din lume e trupul garbov de durere. Si trista e privirea urmarind cate-o plecare. Tot tristetea spune ca, daca nu ar fi plecarile, ne-am crede dumnezei mai mult decat o facem si ne-am perfectiona orgoliul in asumarea unor drepturi ce-s numai fum si foc de paie.

Gustul cel mai trist din lume e sarea si amarul din lacrimile care nu mai sunt.

Mirosul cel mai trist din lume e cel al varstelor de aur, trecute, al strazilor pe care-odata ne-am plimbat, al focului aprins in sobe in iernile de altadata.

Si parca toate adevarurile sunt mai triste cand se aseaza ea, tristetea, si imi povesteste despre toate cate-au fost si (n-)o sa fie. De n-ar fi ea, tristetea, ne-am inrai, am trai mai mult(i) pentru noi insine si am iubi mai putin(i) pe altii.

Eu nu vorbesc despre tristete caci ea, tristetea, mi-ar putea vorbi in fiecare zi, in multe alte feluri.

“Tristetea nu este aproape niciodata altceva decat o forma de oboseala.” André Breton

Copilul care nu stie sa minta

“Nu exista boala mai mare pentru mine decat acele cuvinte care mint, din dorinta de a fi amabil.” Aeschylus

***

Atunci cand il vei intalni pe copilul cu un ochi atintit inspre soare si celalalt umbrit in sine sa stii ca l-ai intalnit pe copilul care nu stie sa minta. E copilul ce in mod onest te va iubi sau dimpotriva.

Lectii de neuitat – lectia credintei

Ce pot face doua maini dibace?

A trecut ceva timp de cand am invatat despre multiplele intrebuintari posibile ale diverselor obiecte... de la acel pedagog de scoala care a stiut sa marcheze capacitatea de a gandi a fiecarui elev.

Despre ceea ce doua maini dibace pot face am invatat cu totii inca din primii ani ai vietii. Cu trecerea timpului insa totul devine o rutina pentru noi si prea putine din cele intreprinse ne mai par a fi meritorii. Desigur, doua maini dibace pot hrani, pot construi, pot cultiva, pot mangaia. Si cate altele nu mai pot ele face!

Zgomot la mansarda

Copilul plange.

Mama striga: -Taci odata!

Copilul tipa.

Mama striga: -Ce ma enervezi! Tu nu-ntelegi sa taci odata?!

Copilul plange.

Mama tipa: -Ce vrei? De ce nu intelegi?!

Copilul raspunde tipand.

Mama: -Taci ca-ti dau una de nu te vezi!

Din cand in cand, puternici

Din cand in cand suntem puternici. Noi, copiii adulti, imblanzim uneori ceea ce parea de neimblanzit pentru ca avem increderea si constiinta faptului ca nu gresim.

Din cand in cand suntem puternici... atunci cand inchidem urechile in fata a ceea ce este de neascultat cu inima ori cu ratiunea.

Din cand in cand rabdarea noastra devine un exercitiu de putere.

Din cand in cand zambim desi parca nu ne prea vine si cu toate acestea nu suntem perfizi.

Din cand in cand suntem puternici si oameni, poate mai puternici, ne invata ca fericirea noastra incepe acolo unde ni se sfarsesc asteptarile.

Uneori acest din cand in cand devine obisnuinta si suntem atunci in adevar puternici.

Din cand in cand unii dintre noi suntem puternici: dam uitare cuvintelor rostite cu prea multa usurinta spre a face loc unor cuvinte noi doar pentru ca sunt rostite altfel... cu mai multa caldura, cu mai multa intelegere, cu mai putin orgoliu.

Ce inseamna pentru voi sa fiti puternici?

Da mai departe! - despre arta de a trai

Promisiune de primavara

Parinti, copii, soti, sotii... noi toti ar trebui sa ne apreciem intr-o mai mare masura pentru ceea ce suntem in loc sa ne pedepsim pentru ceea ce am dori sa fim, dar nu suntem.

Parintii care imi sunt dragi

Unul dintre profesorii mei cei mai buni e cel de la care am invatat sa gandesc. Nu la modul simplu in care oricine poate sa spuna ce ii trece prin minte, ci in sensul capacitatii de a gandi ceea ce spun.

Ca profesor, e cel putin trist sa observi cum unui elev ii este greu sau chiar imposibil sa realizeze conexiuni, sa compare, sa caute informatia, sa gandeasca. In rolul de parinte trebuie sa fie de cateva ori mai intensa trairea experimentata in fata propriului copil care s-ar putea afla intr-o situatie asemanatoare celei descrise mai sus. De aceea imi sunt dragi parintii care fac parte activa din formarea intelectuala a copiilor – departe de ipostaza unui furnizor de mancare, haine, bani (desi exista, din nefericire, cazuri in care acestea sunt unicele optiuni), adica “tot ceea ce copilul are nevoie”.

Intelepciunea, Puterea, Iubirea

"Daca poti, fii mai intelept ca altii, dar nu le spune." (Philip Dormer Stanhope)

"Omul puternic este acel care castiga biruinta asupra lui insusi." (Mohammed) 

"Pacea in toata lumea se va putea instaura si manifesta pe pamant cand in fiecare dintre oameni puterea iubirii va lua locul iubirii pentru putere." (Sri Chinmoy)

***

Vine o vreme cand intelegi ce a vrut sa spuna cel ce odata a spus ca inteleptul cedeaza primul.

Vine o vreme cand intelegi pe deplin afirmatii potrivit carora sa fii puternic inseamna sa stii ca ai puterea de a-ti rosti adevarul aducator de razboi… si totusi sa nu o faci.

Vine o vreme cand intelegi poate tocmai pentru ca au fost atat de multe dati cand nu ai inteles si te-ai incapatanat sa nu intelegi... pentru ca a ceda ar fi putut echivala cu un semn de lasitate; au fost nenumarate dati in care adevarata forta interioara era blocata de banalul orgoliu.

Vine o vreme cand intelegi ca atat inteleptul cat si cel puternic isi alimenteaza intelepciunea si puterea din iubire. In acel moment intelegi cu intreaga-ti fiinta ca cea mai puternica si inteleapta forma a iubirii e cea prin care iubesti fara sa ai certitudinea ca esti iubit.

***

Uneori insa, dimpotriva, aceasta vreme nu vine.

Managementul in cadrul relatiei dintre parinti si copii

“Liderii foarte buni cauta mai intai sa se lumineze si sa se dezvolte... Ei se folosesc de constiinta de sine pentru a se stapani si, in ultima instanta, pentru a exercita o influenta sporita asupra celorlati.” (Warren Blank)

Cu certitudine managementul este un termen la moda care ascunde un titlu ravnit in ascensiunea pe scara sociala si profesionala. In mod firesc, pentru a deveni manageri, e necesar sa probam prin anumite calitati umane, aptitudini profesionale si abilitati socio-relationale fara de care am fi doar niste directori ajunsi printr-o intamplare mai mult sau mai putin discutabila.

Azi

Azi.

Acelasi sentiment de inclestare. De amortire. De alb precum albul iernii.

Privesc pe fereastra. Un frumos absolut intr-o neclintita visare.

Azi, acelasi sentiment scolaresc ce dobora copilul din mine in cate o dupa-masa tarzie, solitara ori inamorata.

Privesc in oglinda. Nimic din ceea ce stiam ca sunt nu pare sa mai fie... acelasi.

Privesc pe fereastra... incremenita asteptare... azi.

Povestea lui Oricare

Aceasta este povestea scurta, simpla a unui catel pe nume Oricare. Era un pui jucaus, vioi si avea privirea aceea inocenta si plina de dragoste pe care doar cei cu suflet de copil o pot recunoaste. Era catelul cu ochi carora nu le puteai rezista si pe care iti era imposibil sa nu il iubesti o data ce i-ai daruit o mangaiere macar.