Fata din discoteca

Parea ca tineretea ei e vesnica. Parea ca miscarile-i dezinvolte sunt expresia gratiei si a vitalitatii eterne. Lumina ce-i scalda buclele castanii, cazand in valuri peste rochia viu colorata parea sa-i fie prietena pe viata. Parea ca nu exista decat ea... doar ea, fata din discoteca, si sunetele tari, rostogolindu-se precum gimnastii acrobati la sol. Parea ca seara era toata a ei, seara aceea nu parea sa aiba vreun final.

Parea ca ziua aspra, sumbra-n neclintirea ei nu mai avea sa vina si sa tipe mut un suspin prelung, istovitor, sontacait:

“Nu credeam sa revad

vreodata

ploile

Nu credeam sa-mi mai stranga sufletul

vreodata

ninsorile

Uitasem de lacrimi, de mazga si-nclestare,

desi somnul din noapte se ostenea fara visare.

Nu credeam sa-mi inghete

vreodata

pasii

Atat de curand sa-mi pierd din maneca

toti asii

Uitasem de-ntuneric, de fum si de scrum,

desi mi-era teama de zorii ce-apun.

Nu-mi doream sa revad

vreodata

frumusetea ce doare

nu-mi doream un rendezvous

cu ochii atintiti spre cel din urma soare.

Uitasem de candele si de starea de veghe,

desi le stiam pe de rost povestea cea veche.

Nu m-asteptam sa revad azi

ploile

nu m-asteptam sa ma apese iar

ninsorile.”