Unul dintre profesorii mei cei mai buni e cel de la care am invatat sa gandesc. Nu la modul simplu in care oricine poate sa spuna ce ii trece prin minte, ci in sensul capacitatii de a gandi ceea ce spun.
Ca profesor, e cel putin trist sa observi cum unui elev ii este greu sau chiar imposibil sa realizeze conexiuni, sa compare, sa caute informatia, sa gandeasca. In rolul de parinte trebuie sa fie de cateva ori mai intensa trairea experimentata in fata propriului copil care s-ar putea afla intr-o situatie asemanatoare celei descrise mai sus. De aceea imi sunt dragi parintii care fac parte activa din formarea intelectuala a copiilor – departe de ipostaza unui furnizor de mancare, haine, bani (desi exista, din nefericire, cazuri in care acestea sunt unicele optiuni), adica “tot ceea ce copilul are nevoie”.