O
copila cu ochi iscoditori, cu zambet nepervertit de gandirea obosita a
adultului, imi atrage atentia asupra duratei de viata a unui an: « Cat de
putin traieste un an! »
Dau
sa-i explic copilei cu ochii isteti ca totu-i rezultatul unor socoteli si
calcule de minti umane, insa ragazul de 1 secunda ma convinge sa tac, sa
reflectez…
Anul
cel nou in curand implineste o luna; nu demult, am mai ingropat un an
din vietile noastre. L-am ingropat cu bucurie, cu sampanie, cu nostalgii ori
sperante. L-am ingropat avand simturile prea mult sau prea putin
ascutite. Pe furis, clipele se materializeaza in asteptari si in speranta ca un an mai bun - de fiecare data mai bun - ni le va asterne in fata pe toate cele de care am
fost privati in anul ce-a trecut. Tot pe furis, azi, mai mult ca ieri, ne indreptam spre marea inhumare.