joi, 6 mai 2010

Dumnezeu nu bate cu bota


Dupa cum spune o vorba veche, Dumnezeu nu bate cu bota sau Dupa fapta, si rasplata, iar daca e sa ne referim la realitatea imediata, mai putin tragica, mai devreme sau mai tarziu, omul ajunge sa faca cunostinta cu efectele propriilor sale fapte. Obisnuit sa gandeasca pe termen scurt, sau poate doar cu impresia unei gandiri pe termen lung, adultul devenit parinte e fericit la gandul ca, primind aproape instantaneu tot ceea ce doreste, copilul e multumit si bucuros. Astfel, copilul crescut intr-un rasfat care pentru parintele absorbit de grijile specifice propriei existente este sinonim cu preocuparea pentru educatie, va avea impresia ca tot ceea ce exista i se cuvine, va emite pretentii si va oferi in schimb prea putin sau deloc. Inaintat in varsta, parintele va experimenta uimirea de a fi crescut copii al caror comportament nu il recunosc, copii care nu fac altceva decat sa reflecte imaginea propiei lor educatii. Cum altfel ar putea fi descrisa o generatie de copii ai caror parinti isi asuma doar responsabilitatea procreerii, lasand educatia in seama scolii, de parca rolul acesteia din urma nu ar fi decat acela de a corecta lipsurile celor sapte ani de acasa?

miercuri, 28 aprilie 2010

Ultima data cand … (parinti catre copii)


Se spune ca toti parintii isi iubesc copiii si cu siguranta chiar si greselile parintilor isi au mobilul in iubire. Iar copiii nu au dreptul sa judece modul in care parintii au avut stiinta de a face demonstratia acestei iubiri, insa au la indemana puterea de a constata si de a nu repeta gesturile care i-au ranit. In ciuda iubirii neconditionate din ambele parti, iubire ce presupune toleranta si iertare in acelasi timp, parintii ar trebui sa aiba in plus puterea data de intelepciunea varstei si a experientei lor. Astfel, copiii sunt cel mai in masura sa raspunda la cateva intrebari fundamentale care insa multora le par fara rost, intrebari legate de ultima data cand parintii lor si-au facut timp pentu a-i asculta cu adevarat, ultima data cand si-au aratat increderea in propriii lor copii, ultima data cand le-au spus ca nu sunt dezamagiti de ei ori ca i-au iertat. S-ar putea ca toate acestea sa fie doar gesturi, vorbe inutile, caci toate acestea pot fi simtite fara obligativitatea rostirii. Singura conditie? Existenta lor manifesta in comportamentul, atitudinea de zi cu zi a parintelui fata de copil. Daca aceste si multe alte intrebari asemanatoare ar fi inutile, probabil ca toti parintii si copiii lor si-ar putea exprima mandria de a avea o relatie care le da incredere, multumire si de ce nu, fericire.

miercuri, 21 aprilie 2010

Fericiti cei care …


* Fericiti copiii si parintii care nu doresc sa dea timpul inapoi pentru a lua lucrurile de la capat, care nu au dezamagit si, daca au facut-o, au stiut sa isi exprime regretul;

* Fericiti parintii care nu au gresit reteta in educatia copiilor lor, care au avut stiinta lucrului bine facut;

* Fericiti copiii care nu au de retras cuvinte, gesturi, ganduri cu voie ori fara voie, copiii care au invatat ca e bine sa-i cinstesti pe cei in viata atata timp cat sunt in viata;

* Fericiti cei care stiu ce si cum sa vorbeasca, cand si cum sa asculte, cei care sunt dispusi sa invete de la ceilalti ...

… si daca fiecare parinte si fiecare copil ar completa lista cu o propozitie macar, cu totii am avea de invatat ...

joi, 15 aprilie 2010

Ultima data cand ... (copii catre parinti)

S-ar putea ca uneori sa auzim intrebari legate de cel mai recent citita carte, de ultima data cand am cumparat un ziar, o revista; biserica adreseaza intrebari legate de ultima spovedanie / impartasanie … si parca ramai putin vinovat de fiecare data cand constientizezi ca raspunsul tau nu e tocmai cel pe care ai dori sa il dai. Dar omul e o fiinta usor adaptabila, reusind treptat sa traiasca intr-o armonie, daca nu perfecta, cel putin aparenta, cu propria lui constiinta “vinovata”. In acelasi mod, omul, acest adult candva dependent, e posibil sa traiasca in armonie cu egoismul sau cronicizat atunci cand uita sa mentina o legatura cu adevarat afectiva cu cei care i-au predat stafeta independentei.
Caci a existat o vreme cand cei care poarta numele de parinti au contribuit in mod neintrerupt la formarea adultului de azi. Si daca ar fi sa primim intrebari privind ultima data cand i-am vizitat doar pentru ca ne sunt dragi sau ultima data cand le-am vorbit si i-am ascultat cu adevarat, cu iubire ori cu rabdare, s-ar putea sa resimtim aceeasi remuscare ca atunci cand admitem ca nu am mai avut timp sa citim o carte. Si daca o carte necumparata poate fi gasita in biblioteca ori mai nou pe un CD, daca articole de ziar pot fi rasfoite pe internet si daca poate cartile citite in numar mare nu te fac OM asa cum parintii au puterea sa o faca, daca spovedania fara credinta nu te salveaza, s-ar putea ca daruirea ta prin vorbe, gesturi mici, uneori poate mai mari, pe masura crucii ce ti-e scris s-o porti, sa faca sens in lumea asta si sa conteze putin, putin mai mult.

miercuri, 14 aprilie 2010

Copilarie in papuci de casa



E atat de placut, cand uneori, dupa o zi de munca, te strecori in papuceii de casa … e starea de confort pe care o poti asocia cu anii copilariei fara griji, cu anii pe care parintii tai ti i-au asigurat cu dragoste si responsabilitate. Sunt anii intipariti in suflet, cu miresme ce treptat se transforma intr-o nostalgie fericita, atat de fericita incat adultul, hoinarind intre doua obligatii, va da o lacrima de recunoastere a acelei varste pierdute. Copilaria in papuci de casa e varsta aromelor care intamplator ne vor patrunde intr-o seara de vara, dinspre curtea casei din vecini, e varsta aromelor din bucataria bunicilor care au stiut dintotdeauna sa isi faca loc de veci in inimile noastre.

Ar fi atat de placut daca toti parintii ar avea stiinta si posibilitatea de a crea amintiri cu aromele frumoase ale anotimpului preferat si daca toti copiii ar muri mai putin in sufletul adultilor care s-au facut.

marți, 16 martie 2010

Haide mama, haide tata - Andrei Paunescu

Celor care viziteaza acest spatiu, copiilor si parintilor care doresc sa se cunoasca reciproc, sa invete unii de la altii, sau doar sa afle ca nu sunt singurii - daca nu cumva au aflat deja - celor care se bucura de un sfat, de o impartasire de experiente intocmai cum ne bucuram de retetele culinare, de muzica si atatea altele online ...:

miercuri, 24 februarie 2010

Cea mai la indemana solutie a conflictului dintre generatii


Cea mai la indemana si apropiata solutie a neintelegerilor, a disconfortului creat parintelui de catre un copil rebel, un adolescent indragostit si indaratnic, care face doar ce vrea el, a imbufnarii si a izolarii copilului neinteles de catre parinti, ar trebui sa fie comunicarea directa.

De aceea propun aici, dincolo de ceea ce s-a incetatenit a fi un blog, un spatiu in care parintele ce poate fi parintele oricarui copil care viziteaza aceasta pagina sa descrie o situatie, o problema, o intrebare la care poate sa raspunda copilul oricui pentru ca e important sa ascultam parerea lor, a celor cu care nu reusim sa comunicam.

Iar daca esti copil, cu siguranta poti beneficia sau macar selecta din cuvintele multimilor de parinti cu experiente diferite, dar atat de asemanatoare in acelasi timp.

In familie

Ne-am dorit o familie, ne-am dorit copii – in cele mai dese cazuri i-am obtinut. Am ajuns la varsta cand am considerat ca e timpul potrivit – din punct de vedere biologic, psihologic si orice alt punct de vedere important. Poate ca unii dintre noi am fost putin egosti atunci cand am hotarat ca e timpul sa nu fim singuri sau atunci cand ne-am spus “vreau un baiat/o fetita”/”vreau n copii” - fara sa meditam la ceea ce urmeaza, la viitorul lor. Pentru ca oricat de frumoasa ar fi viata, la un moment dat nu poti sa nu realizezi ca totusi, parerea copilului nenascut inca, nu conteaza, la fel cum niciunul dintre noi nu avem cuvant in alegerea locului nasterii. Si in cele mai nefericite dintre cazuri e greu poate sa abordezi argumente precum cel al vietii ca dar. Cu toate acestea, intr-un mod constient sau nu, luptand cu fragilitatea propriei noastre existente, descoperim un indicativ sigur (chiar si pentru cei mai putin sensibili dintre noi) al faptului ca viata este un dar.

Ajunsi in familie, parintele si copilul, Fata-in-Fata: fericire, extaz, minune, frumos, bine, primele semne ale evolutiei, greutati minore, usor de trecut cu vederea, in curand renumitul conflict dintre generatii, totul sub semnul iertarii, al tolerantei, al iubirii, al legaturii de sange.

Asadar cum rezolvam conflictele dintre generatii, problemele de comunicare specifice diferitelor varste? Avem in librarii literatura de specialitate care ne invata cum sa ne crestem si educam copiii, tot mai numeroase emisiuni educative televizate, iar pentru cei care accepta rolul psihologului in general sau al consilierului scolar in particular exista azi, mai mult decat in trecut, si aceasta posibilitate a dialogului cu o persoana avizata. E si internetul o buna si mai putin costisitoare sursa de informare daca stim sa deosebim intre relevant, corect, plauzibil si opusul lor ineficient.

Fie ca am apelat sau nu la una sau toate aceste variante, cu siguranta a ramas loc pentru cel putin inca o posibilitate: aceea de a ne aseza Fata-in-Fata, a ne comunica, a ne asculta, a ne respecta si a accepta opiniile diferite, eventual a cadea la o intelegere. Niciunul dintre marile conflicte nu s-a rezolvat vreodata peste noapte, insa pentru orice conflict putem gasi o solutie.

joi, 11 februarie 2010

Copilul si parintele – Fata-in-Fata

Intrebati fiind care e secretul unei casnicii de lunga durata, fiecare dintre noi ar trebui sa cunoasca raspunsul – cel putin teoretic: comunicarea si respectul reciproc. Comunicarea … e important sa stim cum sa ne comunicam sentimentele, gandurile, ideile, parerile, e important sa stim cum sa il ascultam pe cel care ne comunica; e eficient sa empatizam cu rabdare, cu dragoste. Respectul? Acceptarea valorilor si a esentei de a fi a celuilalt, astfel incat echilibrul relatiei sa fie asigurat intr-un mod frumos si democratic.

In acelasi mod imi imaginez relatia copil – parinte. Pentru ca dincolo de a creste un nou-nascut, a imprima educatia celor “sapte ani de acasa”, ramane dificultatea atitudinii Fata-in-Fata cu parintele sau Fata-in-Fata cu copilul. Iar in acest context, comunicarea si respectul reciproc pot reprezenta ingredientele de baza in reteta unei relatii care sa formeze copilul de excelenta si pari
ntele ideal.

Parintele incotro?

Daca esti un copil devenit parinte inseamna ca iti amintesti cum era cu toate rolurile prin care ai trecut de-a lungul copilariei, cunosti nevoile si asteptarile copilului care iti solicita pregatirea. Desigur parintii zilelor noastre beneficiaza azi de mult mai multe oportunitati de scolire incepand de la pregatirea viitoarelor mamici, cunoasterea nevoilor noului nascut, a copilului prescolar, scolar si problemele adolescentei. In mod sigur viitorul carierei de copil e in stransa dependenta de primii sapte ani de acasa. De aceea parintele care se vrea educat si bine pregatit in acest domeniu va recunoaste ca aceasta e meseria sa de baza, va intelege importanta studiului individual din carti de specialitate, de pe internet si, mai nou, importanta proiectelor in colaborare cu scoala, cu consilierii educativi, va participa chiar la cursuri de imbunatatire a relatiei copil-parinte atunci cand va avea ocazia. O multime de intrebari asteapta un raspuns in aceasta lume a copilului Fata-in-Fata cu parintele.

miercuri, 10 februarie 2010

Cum te pregatesti pentru meseria de copil?


Intereseaza pe cineva acest subiect? In unele cazuri probabil ca nu. Nu pentru ca nu am fi cu totii copii sau pentru ca am inceta vreodata de a fi copiii cuiva. Poate pentru ca e una dintre cele mai de la sine intelese ori acceptate realitati. Pentru ca e un job full time pe care il aleg altii pentru tine si care, cu toate acestea, nu iti displace ... sau cel putin asa imi imaginez.

Asadar intrebarea posibil retorica revine: Cum te pregatesti pentru meseria de copil? Nu te pregatesti in mod constient. Esti pregatit in mod inerent. Si, ca in orice meserie, ai sansa de a excela, de a da ce e mai bun din tine, ai sansa de a invata, de a comite greseli, de a lupta pentru recunoastere de multe ori, ai sansa de a castiga increderea celuilalt. Si daca incercarile tale sunt un esec – fie el real sau imaginar? Exista oare ceva care sa te indreptateasca la a-ti da demisia? Cu siguranta nu. Sansa de a fi bine pregatit pentru aceasta ocupatie resimtita de fiecare copil in felul lui exista. Daca ai experimentat vreodata rolul de copil bun, copil rau, copil vedeta, copil problema, copil care a dezamagit ori copil de exceptie, in continuare te poti indrepta sau poti persevera in pregatirea pentru ipostaza pe care ti-o doresti. Cum te pregatesti pentru meseria de copil? Stai Fata-in-Fata cu cel care, prin natura meseriei sale de parinte, iti ofera sansa de a te specializa si a invata sa fii copilul pe care poate, la un moment dat ti-l doresti.

Introducere


Nu sunt o impatimita a blogurilor cum nu tind spre idolatrizare, insa blogul pare a fi teritoriul cel mai potrivit intalnirilor pe care le propun.
Daca ar fi sa alegeti a doua cea mai veche meserie din lume, care ar fi aceea? Am realizat si eu treaba asta in timp, tot meditand asupra zilelor noastre si asupra modului in care se scurg ele, mai mult sau mai putin simplu, banal, util … exista chiar doua meserii datand din cele mai vechi timpuri, pentru care insa nu exista o scoala, nu se acorda o diploma, doua meserii nerecunoscute sau ignorate de cei mai multi dintre noi: Parinti si Copii.
Astfel, acest spatiu este destinat tuturor celor care, in cele cateva minute libere de navigare pe internet, doresc sa contribuie la o scoala virtuala a parintilor si a copiilor; o scoala in care fiecare dintre noi putem fi parinte si copil, in mod consecutiv si in acelasi timp.