joi, 6 mai 2010

Dumnezeu nu bate cu bota


Dupa cum spune o vorba veche, Dumnezeu nu bate cu bota sau Dupa fapta, si rasplata, iar daca e sa ne referim la realitatea imediata, mai putin tragica, mai devreme sau mai tarziu, omul ajunge sa faca cunostinta cu efectele propriilor sale fapte. Obisnuit sa gandeasca pe termen scurt, sau poate doar cu impresia unei gandiri pe termen lung, adultul devenit parinte e fericit la gandul ca, primind aproape instantaneu tot ceea ce doreste, copilul e multumit si bucuros. Astfel, copilul crescut intr-un rasfat care pentru parintele absorbit de grijile specifice propriei existente este sinonim cu preocuparea pentru educatie, va avea impresia ca tot ceea ce exista i se cuvine, va emite pretentii si va oferi in schimb prea putin sau deloc. Inaintat in varsta, parintele va experimenta uimirea de a fi crescut copii al caror comportament nu il recunosc, copii care nu fac altceva decat sa reflecte imaginea propiei lor educatii. Cum altfel ar putea fi descrisa o generatie de copii ai caror parinti isi asuma doar responsabilitatea procreerii, lasand educatia in seama scolii, de parca rolul acesteia din urma nu ar fi decat acela de a corecta lipsurile celor sapte ani de acasa?