Intr-o viata de parinte, dar si intr-una de copil, poti aduna o multime de taceri, nenumarate cuvinte ascunse, cuvinte care, daca ar fi rostite, ar capata sensuri grave. Rostirea lor insa ar insemna o dezbracare de orgoliu, de autosuficienta, de teama, de un handicap numit “probleme in comunicare”.
Comunicarea intre parinti si copii e adesea problematica pentru ca atat parintii, cat si copiii sunt – inainte de toate – oameni. Iar comunicarea adevarata intre oameni, comunicarea care umanizeaza si imbuneaza… se face cu stiinta sufletului.
O comunicare deficitara cu partenerul de viata va ingreuna uneori pana la blocaj echilibrul in comunicarea cu copilul; iar copiii care intampina probleme de comunicare in relatia cu parintii vor avea dificultati in a duce la un bun si armonios sfarsit comunicarea cu ceilalti. O comunicare defectuoasa in familie va deveni un model de comunicare pentru copil; in aceste conditii starile extreme de anxietate, paranoia, asteptarile nefondate pot caracteriza copilul adult de mai tarziu.
Cele mai triste si grave taceri se nasc din credinta ca ceea ce ar fi de spus oricum nu conteaza pentru celalalt, credinta ca oricum lucrurile nu s-ar schimba in vreun fel. Ele sunt tacerile cronicizate.
E nevoie de timp pentru a schimba sau doar modela mentalitati, pentru a da glas unor taceri; e nevoie de curaj si de un anumit simt al raspunderii, e nevoie de o atitudine care striga: “Pentru ca imi pasa si pentru ca nu mi-e totuna!”
Cele mai pasionale, dar si anchilozate sunt tacerile indosite printre cuvintele rostite…
In cele mai aspre dintre taceri mocnesc reprosuri, nedreptati, regrete, paradoxuri...
Cele mai zdrobitoare sunt tacerile care s-ar transforma in cuvinte, dar nu mai au pentru cine...
Un film care surprinde nu doar sublimul iubirii ca mobil al existentei, dar si conflictele unei taceri cronicizate dintre parinte si fiul sau:
Sunt intru totul de acord cu tine cat de nocive sunt asemenea impotente de comunicare.
RăspundețiȘtergereCopil fiind, la masa de duminica cu rudele, imi aduc perfect aminte ca ii observam cum converseaza fara nici un interes real unul in realitatea altuia!
In relatiile de dragoste tacerea doare foarte mult, mai ales cand esti copil. Intre adulti, cel putin unul trebuie sa fie responsabil destul incat sa inceapa sa "vorbesca".
Multe saltuari, Raluca Jacono
Multumesc, Raluca. Intr-adevar e prea mult interes pentru noi insine, prea putin pentru celalalt.
RăspundețiȘtergere