Relatia dintre parinti si copiii adulti este prea putin dezbatuta in favoarea relatiei dintre mama si copil. E adevarat, legatura dintre mama si copil reprezinta pionul de baza in dezvoltarea ulterioara a celui mic, insa la sfarsitul perioadei scutecelor, la finalul copilariei si mai apoi al adolescentei, parintele ramane parinte, copilul, copil, iar abordarea relatiei va trebui sa fie una diferita. Relatia dintre parinte si copilul adult reprezinta o noua etapa in viata celor doi; educatia primita, varsta si vremurile isi pun amprenta asupra modului lor de a gandi, asupra alegerilor pe care acestia le fac, iar urmarile acestor alegeri nu aduc intotdeauna liniste si impacare, ci, de cele mai multe ori, noi probleme si noi frustrari. Multe dintre acestea din urma raman in stadiul de conflict in stare latenta. Parintele si copilul adult devin colectionari de subiecte tabu, de dragul linistii aparente, fie renuntand la o bucatica din propriul suflet sau propria vointa, fie indepartandu-se unii de altii atat fizic cat mai ales emotional. Parintele - adult cu experienta refuza uneori schimbarea, refuza ideea potrivit careia niciodata nu e prea tarziu sa mai inveti cate ceva, fie si de la propriii copii, insa nu conteneste a da lectii. Copilul adult e tot mai nerabdator si tot mai orgolios, fara sa comunice cu adevarat si fara sa manifeste curiozitatea de a intelege nevoile parintelui.
Ne crestem copiii astfel incat acestia sa devina independenti si sa aiba o viata implinita, insa in momentul in care acest lucru se intampla, pastrarea unei relatii apropiate devine mai complicata decat oricand. Pentru orice mama uimita de faptul ca nu este sunata de copii, exista un fiu sau o fiica frustrata care nu vor altceva decat sa fie tratati ca niste adulti. Jane Isay a descoperit in cartea sa o noua etapa in ceea ce priveste relatia dintre parinti si copii.Calatorind in toata tara, ascultand povestile oamenilor, ea a descoperit anumite aspecte care deranjeaza ambele generatii, aspecte insotite insa de o dragoste constanta care ii uneste pe parinti si copii. Autoarea a descoperit ca ambele parti isi doresc ca relatia sa functioneze. Povestind experiente ale unor familii care au reusit sa ramana aproape si ale celor care inca mai cauta solutii, Isay arata cum mici schimbari de comportament pot avea un impact urias, cultivand caldura si pace sufleteasca, hranind astfel dragostea inerenta dintre generatii.
Interviu cu autoarea (de Sharon Jayson, USA TODAY)a carei carte este rezultatul interviurilor realizate prin telefon sau fata in fata in New York, California, Nebraska, Virginia, cu 70 de adulti cu varste cuprinse intre 20 si pana la peste 70 de ani.
R: Titlul cartii spune multe. De ce este relatia dintre parinti si copiii adulti atat de delicata?
A: E vorba de o noua etapa a relatiei si foarte putini oameni stiu cum sa o abordeze. Parintii nu folosesc tonul potrivit atunci cand le vorbesc copiilor adulti despre nevoile lor sau despre ceea ce simt, iar copiii adulti nu au invatat sa-si priveasca parintii doar ca pe niste adulti obisnuiti. Sfatul si critica sunt percepute de catre copiii adulti ca prin megafon, ceea ce ii tensioneaza si ii determina sa rabufneasca. In mod instantaneu ei se simt copii din nou. Parintii trebuie sa “creasca” si sa inteleaga faptul ca ceea ce functiona atunci cand copiii erau adolescenti ori studenti nu mai este valabil. Pe masura ce copiii iti cresc, si tu, in calitate de parinte, trebuie sa te schimbi si sa cresti.
R: La ce varsta devin copiii adulti si ce trebuie sa faca fiecare parte in momentul respectiv?
A: Se presupune ca incepand cu varsta de 20 de ani copiii sunt deja adulti, dar potrivit studiilor de psihologie recente, acest lucru nu este adevarat. La aceasta varsta, copiii sunt aerieni. Iar generatia parintilor este descurajata de acest fapt. Pe vremea cand noi aveam varsta lor, eram deja casatoriti si aveam copii. Multe persoane aflate in jurul varstei de 20 de ani pe care le-am intervievat au spus: “Cand mama era de varsta mea, avea 3 copii”. Fiecare fiica stie ce varsta avea mama ei cand ea s-a nascut si cunoaste varsta la care parintii ei si-au descoperit vocatia profesionala. Copiii sunt constienti de traseul pe care l-a avut viata parintilor lor si privindu-l, sunt constienti de faptul ca ei nu au ajuns inca acolo.
R: Ai inventat un termen pentru aceasta generatie: generatia “Trebuie sa plec”. De ce?
A: Caracteristicile interactiunii generatiei ‘Trebuie sa plec”: te suna pentru a cere un sfat si nu il urmeaza. Incep o conversatie la telefon si iti imaginezi ca vei avea o conversatie reala cu ei, dar ei spun “trebuie sa plec”. Se intorc acasa cu haine de spalat, le lasa in sufragerie si se intreaba de ce nu sunt tratati ca niste adulti. Aceasta scena e foarte asemanatoare cu cea in care copilul mic incepe sa umble. Face un pas, priveste inapoi, se opreste, e nesigur, cade, continua sa priveasca inapoi, dar nu vrea ajutorul tau.
R: Spuneti ca exista o perioada de acomodare atat pentru parinti cat si pentru copiii lor adulti atunci cand isi negociaza noua lor relatie. In cazul dumneavoastra, sunteti o femeie divortata care ati reinnodat prima iubire si ati dorit sa petreceti timp cu partenerul, in acelasi timp ati incercat sa gestionati noua relatie cu fiii adulti. Sunteti casatorita de 11 ani, iar fiii dmneavoastra au acum 37, respectiv 41 de ani. Care au fost semnalele problemelor in relatia cu acestia?
A: Nu am petrecut cu ei atat de mult timp pe cat ar fi trebuit. Ori de cate ori ne intalneam, era mai degraba o ocazie formala. Ne intalneam de sarbatori, dar nu era o atmosfera relaxata. Ii vedeam o data pe luna sau la 6 saptamani. Eu eram cea care favoriza ocaziile de a ne intalni. Ei nu o faceau prea des. Insa nu i-am incurajat in acest sens. Credeam ca trebuie sa stau de o parte. Ei isi construiau propria viata. Copiii dupa 20 de ani isi stabilesc limitele. Iar cand acestea sunt stabilite, multi parinti gresesc neimplicand-se prea mult.
R: Care sunt aspectele prea delicate pentru a fi mentionate, aspecte care trebuie evitate?
A: Daca nu iti place partenerul fiicei sau partenera fiului, lasa-i in pace. Daca inca mai esti suparat pe parinti pentru ceea ce ti-au facut in copilarie, discuta cu prietenii. Ambele generatii se simt vinovate pentru partea lor de gresala. Fiecare copil stie despre ceea ce crede parintele cu privire la greselile lui. Fiecare parinte sufera din cauza a ceea ce a facut si se simte vinovat. Remuscarea este un separator. Atunci cand copiii poarta pica parintilor, relatia devine dificila. Parintii trebuie sa le arate ca isi recunosc vina si ca le pare rau pentru ceea ce s-a intamplat.
R: Care sunt temele majore descoperite in interviurile cu parintii si copiii adulti?
A: Cele mai importante 4 teme ale cartii sunt: aproape fiecare doreste ca aceasta relatie sa functioneze.; exista o noua etapa in relatia cu copiii; gesturile marunte de dragoste si bunatate aduna familiile fara ca oamenii sa devina altceva decat ceea ce sunt; sfaturile nu ar trebuie sa existe.
CATA DREPTATE AVETI!!!NU AM CUVINTE ,AS FACE UN CURS EDUCATIV PRIVIND RELATIA ,,,ADULT -COPII VA MULTUMESC,AVEM MARE NEVOIE VOI FI PRIMA PARTICIPANTA
RăspundețiȘtergereDar cum sa reactionez cand copilul adult isi gaseste persoane care inlocuiesc parintii si ii stimeaza pe cand pe parintii adevarati nu-i mai considera
RăspundețiȘtergereE greu de raspuns atunci cand nu cunosti intregul adevar, al ambelor parti... insa, cu siguranta, fiecare comportament al nostru are la origine un motiv; de aceea e foarte importanta comunicarea sub forma unei discutii fata in fata, de la suflet la suflet, o discutie din care, cu calm si fara reprosuri sa incercam sa aflam despre celalalt. S-ar putea sa fim surprinsi de niste raspunsuri care ne vor linisti.
RăspundețiȘtergere