* In calitate de copii, de varsta scolara sau adulta, ati avut vreodata sentimentul ca exista o perceptie a parintilor - involuntara probabil - de parca doar ei sunt cei care sufera si sunt dezamagiti in aceasta legatura parinte-copil? Cu certitudine, cu totii comitem greseli pe care la un moment dat le regretam, greseli dureroase pentru cei care ne-au insotit pasii cresterii noastre cu atata incredere si iubire, cu o enorma investitie sufleteasca. Si totusi, uneori, s-ar putea sa avem sentimentul ca singurii prieteni adevarati, cei care ne ofera dragostea lor neconditionata, indirect ne reproseaza faptul ca le suntem nerecunoscatori prin comportamentul nostru, fara sa admita ca, in felul nostru, avem si noi parte de propria noastra suferinta, de propriile noastre drame marunte, dar la fel de importante. Daca suntem si vom ramane pentru totdeauna copii in aceste relatii atat de puternice, gesturile si reactiile noastre vor fi nu numai greseli, ci isi vor avea partea lor de adevar pe care trebuie sa il comunicam mai departe pentru a ne face intelesi, pentru ca data viitoare noi, copiii, si ei, parintii, sa nu repetam greselile atat de dureroase si distructive.
* Santajul emotional … nu e acesta oare cel mai eficient paravan al dragostei parintesti? Vine o vreme cand parintele incearca sa obtina ceva de la copilul sau. Si daca nu e suficent sa ceara prin aducerea de argumente si explicatii, cateva replici inlacrimate, cateva priviri mai mult decat induiosatoare cu siguranta isi vor face efectul – cel putin pentru cativa ani. Exista un argument al santajului emotional, pe cat de puternic pe atat de dureros: “te-am crescut, te-am educat, mi-am sacrificat cei mai frumosi ani pentru ca tie sa iti fie bine, pentru ca tu sa ajungi cineva, am investit in educatia ta, te-am dat la cele mai bune scoli si tu nu poti sa faci atata lucru pentru mine?” Investitia sufleteasca e cea mai mare, cea mai adevarata, mai ales atunci cand e dublata de o investitie financiara. Dar si dragostea parinteasca e parca mai puternica si mai adevarata atunci cand ti se ofera, dar nu cere nimic in schimb. Dragostea parinteasca este cu atat mai autentica si mai curata, cu cat momentul luarii deciziei de a deveni parinte este independent de vreun motiv egoist si profund ancorat in realitatea consecintelor si a responsabilitatilor ulterioare.
* Copilul santajist, la randul lui, isi exprima dragostea intr-un mod viclean ori de cate ori interesul lui o cere si numai daca o data testat terenul, aplicarea acestui tertip a avut succes. Este problema copilului santajst la fel de serioasa precum cea a parintelui care recurge in esenta la aceeasi metoda? Cu certitudine sunt doua aspecte diferite apartinand aceleiasi teme. Copilul insa are sansa de a invata de la parinte ca reusita ca urmare a unui act de santaj poate fi insotita de gustul amar al incorectidudinii, al lipsei de demnitate.
* “Eu nu voi repeta greselile parintilor mei!”/ “Nu voi fi/nu vreau sa fiu niciodata asa”. Acesta e idealul spre care tintim in momentul in care devenim parinti. Ne promitem si luptam pentru a oferi copiilor ceea ce parintii nostri la randul lor nu au reusit sa ne ofere. Reusim sa invatam din greselile lor in multe privinte, altfel nu ne-am putea afirma increderea in progres. Si totusi, vom ajunge intr-un punct in care vom constata ca istoria se repeta. Iar martorii acestei repetitii involuntare vor fi copiii nostri. Ei vor detine puterea obiectivitatii afirmand asemanarile atat de mult nedorite si, cu toate acestea, nerecunoscute. In consecinta, mai uman si mai aproape de copilul din noi ar fi gestul de recunoastere si de apreciere a ajutorului venit de la copii in mod obiectiv, prin comunicare, prin sustinere, toleranta.
* Nu-i asa ca majoritatea parintilor viseaza si chiar construiesc case mari, de preferinta cu minim 2 niveluri si cu doua intrari separate, case de care sa se bucure impreuna cu copiii chiar si atunci cand acestia vor atinge varsta adulta? Nu-i asa ca in aceste conditii, le devine din ce in ce mai greu sa inteleaga motivele pentru care copiii prefera o alta viata, diferita de cea inchipuita de ei? De parca pe vremea cand isi traiau ei, la randul lor, anii tineretii, tot ce isi doreau era o casa mare, comuna, fie ea chiar si cu doua intrari …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu