marți, 1 noiembrie 2011

Nimic original

In moarte nu gasim nimic original. In moarte gasim teama de necunoscutul pe care noi insine il vom experimenta, emotiile calatoriei pentru care ne-am cumparat bilete fara voia noastra, dar mai ales, gasim teama ca cei iubiti ne vor parasi. Atunci cand iubesti, moartea celuilalt cantareste mai mult decat propria-ti moarte. Pe drept cuvant, atunci cand ne plangem mortii, ne plangem conditia de a fi fost parasiti... de copii, parinti, bunici, iubiti... conditia de a fi nevoiti sa ne impacam cu greselile noastre fata de cei morti, cu greselile lor fata de noi.

Moartea e un abis, in care desi stim ca trebuie sa patrundem cu totii, de cate ori intra acolo cineva drag si apropiat, in noi, cei ramasi pe marginea prapastiei, se sfasie sufletul de teama, jale, disperare. Toate rationamentele se sfarsesc la acest mal si-ti vine doar sa strigi dupa un ajutor, care nu poate veni de nicaieri. Singura salvare, singura mangaiere ar putea fi credinta, dar cineva care n-are nici lumanarea asta in mana, acela pur si simplu poate sa innebuneasca la gandul noptii vesnice.”    
( Henryk Sienkiewicz)

Primul simptom al mortii este nasterea.” (Stanislaw Jerzy Lec)



Asadar „Pe morti nu-i cautati in mormant, ci in inima voastra.” (Nicolae Iorga)

Sub fiecare cruce zace o istorie a lumii.” (Heinrich Heine) Acesta e sentimentul pe care il re-traim atunci cand ne vizitam mortii.


Iar cand oamenii ne parasesc, ranindu-ne, atunci cerul, pamantul si pomul inflorit isi imbratiseaza ranitii.” (Jean Paul)

Despartirea viilor de morti ramane pentru totdeauna un La revedere! sfasietor, inlacrimat, extenuant... bine ar fi sa fie in acelasi timp increzator... „Poate ca pentru oameni este o inmormantare, dar pentru ingeri o nunta.” (Khalil Gibran)

In moarte nu gasim nimic original, decat o despartire – cea mai intens traita Despartire:
Serata batuta
in diamante
cu o ultima palma
peste soare -

imbratisarea gandurilor.

In moarte nu gasim nimic original, decat un dor imens si cuvinte care par sa nu isi mai gaseasca rostul.


Moartea pune punct si iubirilor, si luptelor. Fiecare ramane atunci cu cat a iubit sau cu cat a luptat. Mai are timp, poate, doar sa regrete ca n-a iubit si n-a luptat destul sau ca a trait ca un sarpe singur, care nu si-a gasit alt sarpe cu care sa se iubeasca sau sa se lupte.”
(Octavian Paler)


Ar trebui sa parasim aceasta viata asa cum parasim un banchet: nici insetat si nici ametit de bautura.” (Aristotel) 

Un comentariu:

  1. Ce poetic spus. Eu salut existenta constiintei mortii ca fiind parte din viata, ca fiind motorul empatiei umane.

    Cu drag,

    RăspundețiȘtergere