marți, 16 august 2011

Despre fericire

Dintotdeauna am fost preocupata de fericire. Acum stiu ca in viata fiecaruia dintre noi ar trebui sa existe doua mari fericiri: aceea neconstientizata a copilariei si cea a varstei adulte pe care, copii fiind, ne-o inchipuim si ne-o dorim cu atata ardoare.

Dictionarul defineste fericirea ca stare de multumire sufleteasca intensa si deplina.

Iar potrivit nenumaratelor citate celebre, fericirea nu este altceva decat o reflectare a proportiei de fericire traita de fiecare caz in parte.
Iata ce spunea Platon despre fericire: Fericirea cuprinde cinci parti. O parte este a lua hotarari bune; a doua este a avea simturi bune si sanatate trupeasca; a treia este reusita in ceea ce intreprinzi; a patra-i reputatia printre oameni si a cincea, abundenta de bani si a bunurilor folositoare pentru viata.

Si bineinteles, noi ceilalti, cu totii avem cate o parere despre fericire fie ca am trait-o fie ca nu. Si pentru ca fericirea e atat de greu de distins pe fetele oamenilor, exista cei care ne invata despre cum sa gasim fericirea.
Daca inca mai suntem in cautarea ei, nu ne ramane decat sa speram ca urarile prietenilor nostri cu diferitele ocazii de aniversare se vor prinde precum semintele intr-un an agricol bun. Dar care dintre urari am dori sa le transformam in realitate? La multi ani si la multi bani! ? Sau doar La multi ani! ? Desigur La multi ani cu sanatate ca-i mai buna decat toate! e una dintre conditiile fericirii, conditie pe care a mentionat-o si filosoful grec. De fiecare data cand facem urari celor pe care ii iubim, de fiecare data cand ne dorim ceva pentru copiii nostri ar trebui sa avem in vedere doar trei lucruri: sanatate, noroc si intelepciune. Cu aceste trei ingrediente, intr-o combinatie magica, putem exersa fericirea potrivit mottou-lui "Fericirea nu este o destinatie. E un mod de a trai".
Fericirea este urmarea atitudinii pe care o dezvoltam fata de viata in general, fata de ceea ce ni se intampla in particular. Se spune ca intelepciunea e apanajul batranetii, fiind rezultatul experientelor traite si simtite pe propria piele, insa in acelasi timp se spune ca e mai intelept sa inveti din experientele altora. Prin urmare, fericirea ca mod de a trai poate fi invatata inca din tinerete, prin modalitatea de abordare atat a ceea ce am primit/mostenit bun, cat si mai ales a ceea ce ar putea constitui un obstacol in calea noastra.

In cele din urma fericirea fiecaruia dintre noi este in directa proportie cu disponibilitatea permanenta de a invata, a ne adapta si a munci asemenea celor care au stiut ca desi au pierdut o batalie, nu au pierdut razboiul.
Si pentru ca omul nu a fost creat pentru a trai in solitudine, fericirea are chipul iubirii, nicidecum al invidiei, al rautatilor sau ingamfarii, nici macar al banilor sau titlurilor regale.


Imi place sa cred ca, indiferent de obstacole, de greutati si suferinte, fiecare are in mainile sale propria fericire, precum artistul are materia bruta, careia vrea sa-i dea o forma ( J. W. von Goethe). Si, pana una alta, parintele care da viata, prin bunavointa lui Dumnezeu, are in mainile sale fericirea copilului. 
 


Doresc tuturor sanatatea fizica pentru a putea munci pana la adanci batraneti sau pana cand va fi sa fie, sanatatea mintala pentru a vedea si a intelege realitatea inconjuratoare asa cum este ea, norocul de a se naste in sanatate si de a fi omul potrivit in locul si la momentul potrivit, intelepciunea de a lua decizii fara a insista asupra eventualelor regrete tardive.

Sau, pentru ca toate vin de la Dumnezeu,
(Da-mi, Doamne,) puterea de a schimba lucrurile pe care le pot schimba,

(Da-mi, Doamne,) puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba,

Si (da-mi, Doamne,) intelepciunea de a le deosebi!

Si un exemplu de om fericit, peste care am dat intamplator: http://life.hotnews.ro/stiri-natural-5692814-interviu-fericit-hotarat-nu-mai-deadline-uri-alte-responsabilitati-afara-ciorbei.htm

2 comentarii:

  1. Mulţumesc pentru semnalarea... fericirii !
    Articolul este deosebit, la fel şi trimiterile pe care le-ai făcut. Un bun semn că ... fericirea este în noi! De-am descoperi-o înţelept...

    Cu drag te îmbrăţişez.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc, Oana, pentru ca esti mereu prezenta; iti multumesc pentru prietenie. Zile fericite iti doresc!

    RăspundețiȘtergere