Interviu cu o mama la 30 ani

In ce masura te-ai schimbat tu, ca persoana, si in ce masura ti s-a schimbat viata dupa ce ai avut primul copil?

Cred ca m-am schimbat destul de mult. Stiam ca voi fi singura, ca nu ma va putea ajuta nimeni si m-am pregatit pentru venirea copilului din timp. Am urmat o scoala de mamici, iar cand s-a nascut copilul eram deja pregatita, in mare parte. Desigur, a intervenit si imprevizibilul, dar asta e o istorie aparte. Chiar de la inceput am spus cu fermitate ca va veni si un al doilea copil. Cu primul copil mi-a fost destul de usor, zic eu acum. Totul a mers parca dupa “carte”, cu prea putine devieri.

• Care au fost asteptarile tale inainte de a avea copii si in ce masura ti-au fost ele confirmate/infirmate?

In perioada aceea nu ma gandeam la ce va urma. Stiam foarte clar ca urmeaza sa apara un nou membru in familie, ca eu sunt legatura lui cu realitatea si ca de mine depinde viitorul lui. Sunt niste responsabilitati foarte mari, daca stai sa te gandesti bine, dar eu nu le analizam atat de profund si, probabil, astfel nu am sesizat si dificultatile prin care am trecut.

• Cum ai compara statutul de copil al propriilor parinti cu statutul de parinte al propriilor copii?

La inceput, mi-am propus sa fiu mai buna decat parintii mei, dar, dupa un timp, mi-am dat seama ca s-ar putea sa fiu diferita: Dumnezeu stie daca mai buna sau mai rea. Nu eu sunt in masura sa judec ceva din viata lor. Uneori ma vad in oglinda uitandu-ma la copiii mei. Alteori, ma simt mica, neputiincioasa in fata provocarilor zilnice. Dar incerc sa-mi rezolv problemele “singura”, stiind ca eu sunt parintele si nimeni altcineva. Ca si copil, eram mult mai protejata, ceea ce nu simt atunci cand sunt in fata copiilor mei.

• In relatia cu copiii tai, ce anume nu ai vrea sa preiei si sa repeti din relatia ta de copil cu parintii tai?

Daca esti constient de faptul ca gresesti destul de des si toata viata ai de invatat ceva, atunci vei intelege ca parintii ti-i da Dumnezeu, iar copiii ti-i faci (=educi) tu. Asta m-au invatat parintii mei si multe alte lucruri importante. Ceea ce as vrea sa adaug la relatia cu copiii mei ar fi sa le spun mai multe despre ispitele acestei lumi, despre frecventele caderi si despre cum sa gasesti putere sa te ridici.

• Ce iti pare ca fiind cel mai dificil in relatia copii - parinti, cu tot ce presupune ea (comunicare, educatie etc.)?

In punctul in care ma aflu acum, cea mai dificila mi se pare educarea. O mica neatentie, o mica amanare pe mai tarziu, au consecinte destul de grave ulterior. Cel mai important in tot acest “joc de roluri” este rabdarea si credinta. Cine are impresia ca e perfect sau ca a gasit “reteta” perfecta in educarea copilului sau, fara a da gres cat de putin, acela e nesabuit.

• Un sfat sau o intrebare adresata altor parinti (in devenire):

Nu va incredeti doar in propriile puteri. Copiii au multe sa ne spuna. Trebuie doar sa invatam sa-i ascultam si sa-i indrumam pe calea cea buna (cu conditia de a o cunoaste).