Din jurnalul unei mame

Azi imi doresc sa fiu o mama perfecta, o mama ideala; poate nu o sotie perfecta, poate nu o iubita perfecta, dar o mama perfecta... Azi imi propun sa fiu acea mama al carei portret robot il poti gasi doar in reviste si-n carti si asta, doar daca le aduni pe toate si le aranjezi ca piese colorate ale unui puzzle.

Teama

Uneori alter ego-ul meu ma indeamna sa visez... sa visez la cum ar fi... ca sanatatea mea sa subrezeasca inainte de vreme, intr-un mod tragic, intr-un dramatism al suferintei asa cum, de altfel, nu as indrazni macar sa gandesc. Vanitatea umana imi starneste pofta de a imagina scenarii – cati m-ar plange, cati m-ar compatimi, catora le-as declansa regrete, cati m-ar rasfata atunci mai mult decat nicicand? Sunt scenarii scurte, asemenea norilor ce se petrec pe cerul verii, flash-uri ale unui om slabit ce nu si-a mai baut vitaminele de ceva vreme, scenarii ale unui om cu acuitatea vizuala corupta. Alter ego-ul meu isi pune uneori ochelarii de cal si priveste inainte lipsit de o panorama inaltatoare, lipsit de o priveliste curata si libera precum taramul tuturor fagaduintelor.

Despre tristete

“Ranile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.”

Alexandre Dumas

Eu nu vorbesc despre tristete de teama sa nu ma intristez.

Dar uneori tristetea imi vorbeste. Se aseaza bland, parca stingher, nu cumva sa deranjeze. Isi ocupa locul cald din inima si-mi povesteste:

Sunetul cel mai trist din lume e vocea impovarata de ganduri a celor pe care ii iubesti.

Imaginea cea mai trista din lume e trupul garbov de durere. Si trista e privirea urmarind cate-o plecare. Tot tristetea spune ca, daca nu ar fi plecarile, ne-am crede dumnezei mai mult decat o facem si ne-am perfectiona orgoliul in asumarea unor drepturi ce-s numai fum si foc de paie.

Gustul cel mai trist din lume e sarea si amarul din lacrimile care nu mai sunt.

Mirosul cel mai trist din lume e cel al varstelor de aur, trecute, al strazilor pe care-odata ne-am plimbat, al focului aprins in sobe in iernile de altadata.

Si parca toate adevarurile sunt mai triste cand se aseaza ea, tristetea, si imi povesteste despre toate cate-au fost si (n-)o sa fie. De n-ar fi ea, tristetea, ne-am inrai, am trai mai mult(i) pentru noi insine si am iubi mai putin(i) pe altii.

Eu nu vorbesc despre tristete caci ea, tristetea, mi-ar putea vorbi in fiecare zi, in multe alte feluri.

“Tristetea nu este aproape niciodata altceva decat o forma de oboseala.” André Breton

Copilul care nu stie sa minta

“Nu exista boala mai mare pentru mine decat acele cuvinte care mint, din dorinta de a fi amabil.” Aeschylus

***

Atunci cand il vei intalni pe copilul cu un ochi atintit inspre soare si celalalt umbrit in sine sa stii ca l-ai intalnit pe copilul care nu stie sa minta. E copilul ce in mod onest te va iubi sau dimpotriva.

Lectii de neuitat – lectia credintei

Ce pot face doua maini dibace?

A trecut ceva timp de cand am invatat despre multiplele intrebuintari posibile ale diverselor obiecte... de la acel pedagog de scoala care a stiut sa marcheze capacitatea de a gandi a fiecarui elev.

Despre ceea ce doua maini dibace pot face am invatat cu totii inca din primii ani ai vietii. Cu trecerea timpului insa totul devine o rutina pentru noi si prea putine din cele intreprinse ne mai par a fi meritorii. Desigur, doua maini dibace pot hrani, pot construi, pot cultiva, pot mangaia. Si cate altele nu mai pot ele face!

Zgomot la mansarda

Copilul plange.

Mama striga: -Taci odata!

Copilul tipa.

Mama striga: -Ce ma enervezi! Tu nu-ntelegi sa taci odata?!

Copilul plange.

Mama tipa: -Ce vrei? De ce nu intelegi?!

Copilul raspunde tipand.

Mama: -Taci ca-ti dau una de nu te vezi!

Din cand in cand, puternici

Din cand in cand suntem puternici. Noi, copiii adulti, imblanzim uneori ceea ce parea de neimblanzit pentru ca avem increderea si constiinta faptului ca nu gresim.

Din cand in cand suntem puternici... atunci cand inchidem urechile in fata a ceea ce este de neascultat cu inima ori cu ratiunea.

Din cand in cand rabdarea noastra devine un exercitiu de putere.

Din cand in cand zambim desi parca nu ne prea vine si cu toate acestea nu suntem perfizi.

Din cand in cand suntem puternici si oameni, poate mai puternici, ne invata ca fericirea noastra incepe acolo unde ni se sfarsesc asteptarile.

Uneori acest din cand in cand devine obisnuinta si suntem atunci in adevar puternici.

Din cand in cand unii dintre noi suntem puternici: dam uitare cuvintelor rostite cu prea multa usurinta spre a face loc unor cuvinte noi doar pentru ca sunt rostite altfel... cu mai multa caldura, cu mai multa intelegere, cu mai putin orgoliu.

Ce inseamna pentru voi sa fiti puternici?

Da mai departe! - despre arta de a trai

Promisiune de primavara

Parinti, copii, soti, sotii... noi toti ar trebui sa ne apreciem intr-o mai mare masura pentru ceea ce suntem in loc sa ne pedepsim pentru ceea ce am dori sa fim, dar nu suntem.