joi, 10 februarie 2011

A fi parinte – un hobby, o profesie, un act de orgoliu?

Un act de orgoliu sub masca unei generozitati a celui care admite ca din momentul in care a devenit parinte intreaga lui lume si-a schimbat centrul de greutate, ca pentru o buna bucata de timp a inceput sa renunte la satisfacerea propriilor nevoi pentru a le satisface pe cele ale micutului nou-venit intr-un spirit de jertfa pe care uneori il striga mult prea zgomotos. Un copil nu cere sa fie nascut, nu cere sa iti sacrifici tineretea sau bucuriile. Din momentul nasterii, un copil primeste doar ce i se ofera. Cu toate acestea, singura asteptare indreptatita a unui copil din partea parintilor este iubirea neconditionata.

O profesie ce trebuie asumata cu responsabilitatea pe care si-o asuma un medic in momentul in care pune un diagnostic, o profesie pe care ti-o alegi mai putin din interese egoiste, de ordin material, mai degraba pentru a oferi iubire, atentie, grija. Daca investesti in formarea ta profesionala pentru a te bucura de o cariera plina de satisfactii sufletesti si desigur, financiare, cu atat mai mult vei investi in formarea copilului – vei investi sentimente, zile si nopti, (b)ani, iar satisfactia suprema pe care acesta ti-o poate oferi e iubirea, la randul ei, neconditionata. Caci “pentru un parinte nimic nu este mai important decat sa fie iubit de copilul lui, daca nu stii sa-l faci sa te iubeasca, e o cauza pierduta.” (Ileana Vulpescu)

Sa fii parinte e o meserie ce nu ar trebui sa se confunde cu un hobby pe care il practici doar pentru a-ti umple timpul liber cu ceva care iti face placere, care iti satisface orgoliul. Desi exista parinti demni de lauda pentru felul in care isi educa, cresc si iubesc copiii, nimic din ceea ce fac ei pentru copiii lor nu ar trebui sa le dea dreptul sa aplice santajul emotional. Ai investit bani in educatia copilului tau? Bucura-te de roadele acestei investitii, bucura-te de copilul adult rezultat al acestei educatii fara a avea pretentii asupra deciziilor pe care doar el le poate lua. Pentru ca ceea ce te face pe tine fericit, nu intotdeauna corespunde cu ceea ce il face pe copilul tau sa fie fericit. Ai dat viata copilului tau. Ai incaruntit datorita copilului tau. Sunt acestea motive pentru care copilul trebuie sa plateasca potrivit modului tau de a vedea realitatea? “Ca parinte, poti sfatui, poti induma, poti incerca sa corijezi, dar nu poti sa te lupti cu cel ce-ti este copil, care are personalitatea sa, puterea de a alege sa-si traiasca viata. Nu ai cum sa i te substitui. Nu ai cum sa-i schimbi deciziile, decat atunci cand isi deschide mintea si sufletul, cand accepta ajutorul oferit, altfel totul este o lupta cu morile de vant.” (Rita Drumes, Staccato - Frânturi de viaţă)

Nu exista iubire fara sacrificiu, dar infaptuirea lui e alegerea noastra. Nu e alegerea copilului nostru. Copilul isi va face, la randul lui, alegerile sale in viata. Iar jertfa de sine care vine din iubire presupune sa nu astepti nimic in schimb. Pentru un parinte iubitor, insasi fericirea si bunastarea copilului sunt suficiente.


"Parintii au, in general, un anumit ascendent asupra copiilor, un sentiment de putere, de superioritate, care se combina, in mod aleatoriu, cu o iubire destul de posesiva." (Bratoveanu Minola Iuliana)

Un comentariu:

  1. am 2 copii destul de diferiti, iar cu aparitia celui de-al doilea copil, si nu doar odata cu acest eveniment, am ramas fara timp liber sau nu am mai avut destula forta ca sa mi-l fac si sa acord suficient timp documentarii. educatia se face pe doua cai: dupa instinct sau cu o bibliografie solida. in zilele noastre, aceasta inseamna nu doar carti citite, ci si documentarea din alte surse.
    in momentul de fata, am ajuns intr-un punct mort si trebuie sa caut urgent solutii. probabil cand ajungi intr-un impas, iti dai seama ca nu-i usor sa fii parinte. dar daca poti opta, e mult mai frumos sa fii parinte decat sa nu fii.

    RăspundețiȘtergere