vineri, 20 aprilie 2012

Ce pot face doua maini dibace?


A trecut ceva timp de cand am invatat despre multiplele intrebuintari posibile ale diverselor obiecte... de la acel pedagog de scoala care a stiut sa marcheze capacitatea de a gandi a fiecarui elev.

Despre ceea ce doua maini dibace pot face am invatat cu totii inca din primii ani ai vietii. Cu trecerea timpului insa totul devine o rutina pentru noi si prea putine din cele intreprinse ne mai par a fi meritorii. Desigur, doua maini dibace pot hrani, pot construi, pot cultiva, pot mangaia. Si cate altele nu mai pot ele face!

Uneori se cuvine sa atribuim acestor maini un sens metaforic si sa le privim ca pe fortele noastre proprii. De aceea, uneori e surprinzatoare neincrederea unora privind realizarile personale ale celorlalti. Din aceasta perspectiva, a-ti gasi un loc de munca trebuie sa se fi petrecut cu ajutorul unei persoane mai importante. A obtine un succes, de orice natura ar fi el si oricat de marunt ar fi el, se datoreaza cel mai probabil altcuiva... unei terte persoane care stie ea ce stie. Daca esti femeie, e foarte probabil ca realizarile tale sa se datoreze unui barbat. Nu stiu cum au fost vremurile celor care azi nu mai sunt, dar in mod evident acum exista certitudinea ca daca vrei sa obtii ceva trebuie sa apelezi la altcineva. Sunt certitudini de oameni in toata firea, trecuti printr-o scoala, unii dintre ei pesemne ca au trecut si prin scoli mai inalte. Sunt certitudini de copii adulti care, mai vrand, mai nevrand, vor deveni parinti... si asta, daca nu au facut-o deja.

Oare despre ce fel de maini vor invata viitorii copii in conditiile in care puterea exemplului personal cu greu poate fi contestata? Oare parintii de azi ce metode mai gasesc spre a-si convinge copiii de rostul si rolul efortului propriu, de mecanismele satisfactiei intrinseci? Isi amintesc oare copiii de azi despre ce pot face doua maini dibace? Copiii ce azi isi cersesc notele asemenea puilor de romi ce te iau de maneca privind in ochii tai cu o foame obraznica si parca translucida?

Oare cati parinti stau alaturi de puii lor inca din prima zi dovedindu-le ca o constructie e cu atat mai frumoasa, mai stralucitoare, mai datatoare de incredere, multumire si - de ce nu? - mandrie, cu cat e rezultatul incercarilor proprii, repetate, uneori chiar esuate?

2 comentarii:

  1. Foarte frumos articolul. Ar trebui citit in primul rand de fiecare educator, de fiecare modelator de suflete. Este foarte adevarat tot ceea ce scrii, ni se intampla zilnic ca elevii nostri sa "cerseasca" note, poate e si vina socieatatii care nu este capabila sa aseze valorile la locul lor, dar cu siguranta este si vina noastra, a educatorilor pentru ca nu ne luptam cu toata puterea sa schimbam situatia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Mirel, pentru aprecieri. Din pacate, da, la un moment dat poate fiecare dintre noi, parinti sau educatori fiind, obosim si renuntam la a fi consecventi, facem cate un mic compromis, iar copiii invata foarte repede...

      Ștergere