Egoismul de a nu avea copii

 « Egoism nu inseamna sa traiesti cum vrei, ci sa le ceri altora sa traiasca cum vrei tu. » (Oscar Wilde)

Aratam cu degetul atat de usor precum un copil cu ochii atintiti spre jucaria preferata stralucind pe rafturi. Poate jucaria noastra preferata este acel altfel din vietile semenilor nostri...

E important sa vedem, sa observam atata vreme cat acest lucru ne ajuta sa ne descoperim pe noi insine. Cu prea multa insistenta aratam insa cu degetul; cu precadere atunci cand alegerile altora sunt diferite de ale noastre. Aratam cu degetul spre alegerea de a nu face copii. Si o numim in pripa: un gest egoist. 

Ceea ce ne apropie de animale e instinctul de supravietuire. Ceea ce ne desparte e egoismul (EGOÍSM s. n. Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora. – Din fr. égoïsme.), dar si judecata.

Putem fi egoisti atunci cand suntem absorbiti de propriul EU. Putem fi egoisti atunci cand nu mai intelegem ca EU poate fi TU in orice moment si ca e doar o chestiune de (ne)sansa, de (ne)potrivire ca EU sa fiu EU, sa fiu AICI si nu ACOLO. Suntem egoisti atunci cand avem impresia ca cel drag noua ar trebui sa gandeasca ori sa simta dupa chipul si asemanarea noastra. Suntem egoisti atunci cand suntem « lipsiti de consideratie fata de egoismul altora » (Ambrose Bierce). Suntem egoisti atunci cand ratiunea e supusa orgoliului de a fi singurii purtatori ai adevarului si ai iubirii.  

Putem fi egoisti atunci cand alegem sa nu avem copii in aceeasi masura ca atunci cand alegem sa avem copii.

Daca a trai fara urmasi biologici e egal cu a trai doar pentru noi insine, aceasta inseamna a nu-i recunoaste pe toti aceia din viata noastra pentru care avem motive sa traim: parteneri de viata, parinti, frati, oameni carora la un moment dat le putem face un bine, oameni in a caror viata prezenta noastra, fie ea pasagera, conteaza. Sunt nenumarate destine ce se intersecteaza cu ale noastre, nenumarati oameni a caror insemnatate e diminuata in mintile noastre pentru ca ne avem copiii nostri si credem ca daca traim pentru ei e suficient. Din plinatatea inimii noastre ramane mult prea putina compasiune de oferit celorlalti. Si daca avem copii, ne-am salvat de acuzatia ca traim doar pentru noi, fara sa ne asumam responsabilitati si griji. In schimb, responsabilitatea modelarii unui individ frumos, armonios, echilibrat ramane un detaliu. 

Iata cum se explica raspunsul categoric al interlocutorului, intr-o conversatie televizata privind situatia unor copii: 

-Dumneavoastra aveti copii ?

-Bineinteles ca am.

Prea usor aratam cu degetul… de parca marunta noastra experienta ar include reteta experientelor universale.