“In adevar toti vor sa-si educe copiii, dar nu cunosc secretul.” (Anton S. Makarenko)

Totul incepe cu grija lumii pentru tine: grija fata de starea ta civila, fata de locul tau de munca, grija fata de domiciliul pentru care optezi, iarasi grija fata de starea ta civila, fata de familia celui ales, fata de existenta sau nu a cel putin unui urmas, chiar fata de momentul pe care ti-l alegi pentru a da curs acestei noi existente. Si pe masura ce iti sunt adresate ciclic, intrebarile Pe cand va fi nunta?, Pe cand un copilas?, iar mai apoi Pe cand un fratior/o surioara?, toate insotite de pareri bine argumentate ale celor mai altruiste suflete, incepi sa te simti agasat, indignat, apoi te detasezi si, incet – incet, raspunzi afirmativ sau nu tuturor curiozitatilor insistente.

Totul continua cu propriul tau exercitiu de responsabilitate: te vei casatori si vei avea copii crezand in gesturile majore ale vietii tale sau pur si simplu te vei casatori, apoi vei procrea pentru ca sa bifezi si aceste momente de pe lista vietii. Si totusi, pe cand un fratior sau o surioara? Aceasta e o intrebare sustinuta de un argument care s-ar putea sa te puna pe ganduri: “Copiii unici devin barbati si femei rele” (Jerome K. Jerome, Arta de a nu scrie un roman), devin egoisti, rasfatati. Si atunci, pentru a evita sa devii chiar tu insuti un parinte egoist, te gandesti la un fratior sau o surioara. Caci mai multi frati si surori vor sti cu siguranta sa imparta cu generozitate tot ceea ce e de impartit: jucariile, un mar, temele pentru acasa, chiar camera de joc. Prin simplul fapt ca vor fi mai multi, vor invata si vor practica bunatatea, modestia si intr-ajutorarea. Vor invata cum sa relationeze si cu altcineva decat doar cu ei insisi. S-ar putea totusi ca la maturitate sa intampine dificultati in impartirea pamanturilor sau a casei mostenite, dar asta nu din cauza egoismului de care doar un copil unic ar putea sa dea dovada. Dar cine mai cauta vinovat pentru un asemenea amanunt? Important e ca lumea ingrijorata de soarta celorlalti ar fi intrucatva multumita, iar constiinta ta ar fi impacata in mod sigur.

Si totul se termina cu propriul tau act de responsabilitate, caci primii asa numiti sapte ani de acasa vor reprezenta fundamentul valorilor spre care copilul tau va tinde. Relatia parinte – copil va insemna ceva mai mult decat a schimba scutece, a hrani, a trimite la scoala si a produce bani pentru ca puiului sa nu-i lipseasca nimic. Copilul unic poate invata sa imparta cu parintele, in primul rand, asa cum un copil cu frati/surori poate sa primeasca totul de-a gata fara a fi nevoit sa ofere nimic in schimb. Copiii, in general, “vor face in viata cele vazute la parinti.” (Ioan Gura de Aur)