Teama

Uneori alter ego-ul meu ma indeamna sa visez... sa visez la cum ar fi... ca sanatatea mea sa subrezeasca inainte de vreme, intr-un mod tragic, intr-un dramatism al suferintei asa cum, de altfel, nu as indrazni macar sa gandesc. Vanitatea umana imi starneste pofta de a imagina scenarii – cati m-ar plange, cati m-ar compatimi, catora le-as declansa regrete, cati m-ar rasfata atunci mai mult decat nicicand? Sunt scenarii scurte, asemenea norilor ce se petrec pe cerul verii, flash-uri ale unui om slabit ce nu si-a mai baut vitaminele de ceva vreme, scenarii ale unui om cu acuitatea vizuala corupta. Alter ego-ul meu isi pune uneori ochelarii de cal si priveste inainte lipsit de o panorama inaltatoare, lipsit de o priveliste curata si libera precum taramul tuturor fagaduintelor.

Aud deseori ca sunt mame ce-si declara copilul ca fiind posesorul unui mic handicap... pentru a obtine un al treilea an de stat acasa, cu beneficiile financiare pe care le obtinuse de drept in cei doi ani de concediu maternal. Sunt mame ce nu se cutremura la gandul macar de a-si vedea copilul chiar cu un handicap minor. Sunt oameni in putere, ce isi cumpara adeverinte medicale atestand o sanatate subrezita, pentru ca astfel ei ar fi in avantaj. Se stie, se vorbeste si poate, in unele cazuri, se iau masuri impotriva acestor delicte. De asemenea se stie si se vorbeste despre cum sanatatea e mai buna decat toate, dar pe deplin inteleasa aceasta vorba e doar de cei care stiu sa compare cele doua mari extreme: sanatatea si boala. La un moment dat, tuturor ne e parca frica de ne-sanatate si, totusi, aud ca exista multe mame ce se inscriu in aceasta moda a declaratiilor false fara a da impresia celei mai mici urme de teama. Poate doar teama de a nu fi deconspirate, dar cum ramane cu teama ca nu cumva minciuna sa devina realitate?!

Uneori alter ego-ul meu ma indeamna sa visez... salvarea mea e teama de o realitate crunta.