Tu ce fel de parinte vrei sa fii?

''Cei care educa copiii sunt demni de mai multa onoare decat cei care le dau viata; de aceea, pe langa viata, daruiti copiilor si arta de a trai bine.'' (Aristotel)

Tu ce fel de parinte vrei sa fii? Parintele care isi lasa copilul la scoala in speranta ca scoala va sti ce sa faca din el? Mama care, disperata, va cere profesorului sa il ajute pentru ca ea nu mai reprezinta o autoritate, copilul nu mai asculta, nu mai are respect? Tatal care primeste lectii din partea micutului de 5 ani si care este apostrofat de fiecare data cand copilul crede ca a fost nedreptatit? Parintele ilustrat de schitele lui Caragiale atunci cand, intr-o subita criza de nervi, copilul il face prost si ii intoarce spatele?

Candva era cunoscuta si binevenita expresia “cu mucii la gura”, desi unora le poate parea agresiva si total needucativa. Dar un parinte care isi doreste un copil cu bun simt, un copil care stie cand sa asculte si cand sa vorbeasca, un copil civilizat, stie ca, inca de la inceput, nu are voie sa cedeze tertipurilor strengaresti. Un parinte care isi iubeste copilul mai mult decat orice si care intelege ca “natura ne aseamana, educatia ne deosebeste” (Confucius), inca din primele zile de la nastere, va cauta calea de a nu rasfata, calea spre dezvoltarea armonioasa a unui copil a carui prezenta sa nu oboseasca mai mult decat este firesc.

In cele mai multe cazuri, a darui viata reprezinta un loc comun, un act natural care fara voia lui Dumnezeu – pentru cei ce cred intr-un Dumnezeu – nu ar putea fi implinit. Actul facerii unui copil nu ar trebui sa reprezinte un motiv de mandrie, cum nu ar trebui sa reprezinte un motiv de mandrie frumusetea celei care participa la un concurs de frumusete. Frumusetea in starea ei naturala precum si actul nasterii sunt independente de puterea noastra de creatie; in schimb, rodul educatiei oferite, copilul si adultul de mai tarziu, pot reprezenta un motiv de mandrie si implinire sufleteasca. Pentru educarea unui copil e nevoie de munca, rabdare si, mai presus de toate, de dorinta de a invata cum sa fii un parinte bun.

http://www.injoaca.ro/in-joaca/anda-pacuraru-tu-ce-fel-de-parinte-vrei-sa-fii/

http://www.timpimpreuna.ro/?id2=0001

“In adevar toti vor sa-si educe copiii, dar nu cunosc secretul.” (Anton S. Makarenko)

Totul incepe cu grija lumii pentru tine: grija fata de starea ta civila, fata de locul tau de munca, grija fata de domiciliul pentru care optezi, iarasi grija fata de starea ta civila, fata de familia celui ales, fata de existenta sau nu a cel putin unui urmas, chiar fata de momentul pe care ti-l alegi pentru a da curs acestei noi existente. Si pe masura ce iti sunt adresate ciclic, intrebarile Pe cand va fi nunta?, Pe cand un copilas?, iar mai apoi Pe cand un fratior/o surioara?, toate insotite de pareri bine argumentate ale celor mai altruiste suflete, incepi sa te simti agasat, indignat, apoi te detasezi si, incet – incet, raspunzi afirmativ sau nu tuturor curiozitatilor insistente.

Totul continua cu propriul tau exercitiu de responsabilitate: te vei casatori si vei avea copii crezand in gesturile majore ale vietii tale sau pur si simplu te vei casatori, apoi vei procrea pentru ca sa bifezi si aceste momente de pe lista vietii. Si totusi, pe cand un fratior sau o surioara? Aceasta e o intrebare sustinuta de un argument care s-ar putea sa te puna pe ganduri: “Copiii unici devin barbati si femei rele” (Jerome K. Jerome, Arta de a nu scrie un roman), devin egoisti, rasfatati. Si atunci, pentru a evita sa devii chiar tu insuti un parinte egoist, te gandesti la un fratior sau o surioara. Caci mai multi frati si surori vor sti cu siguranta sa imparta cu generozitate tot ceea ce e de impartit: jucariile, un mar, temele pentru acasa, chiar camera de joc. Prin simplul fapt ca vor fi mai multi, vor invata si vor practica bunatatea, modestia si intr-ajutorarea. Vor invata cum sa relationeze si cu altcineva decat doar cu ei insisi. S-ar putea totusi ca la maturitate sa intampine dificultati in impartirea pamanturilor sau a casei mostenite, dar asta nu din cauza egoismului de care doar un copil unic ar putea sa dea dovada. Dar cine mai cauta vinovat pentru un asemenea amanunt? Important e ca lumea ingrijorata de soarta celorlalti ar fi intrucatva multumita, iar constiinta ta ar fi impacata in mod sigur.

Si totul se termina cu propriul tau act de responsabilitate, caci primii asa numiti sapte ani de acasa vor reprezenta fundamentul valorilor spre care copilul tau va tinde. Relatia parinte – copil va insemna ceva mai mult decat a schimba scutece, a hrani, a trimite la scoala si a produce bani pentru ca puiului sa nu-i lipseasca nimic. Copilul unic poate invata sa imparta cu parintele, in primul rand, asa cum un copil cu frati/surori poate sa primeasca totul de-a gata fara a fi nevoit sa ofere nimic in schimb. Copiii, in general, “vor face in viata cele vazute la parinti.” (Ioan Gura de Aur)

Dumnezeu nu bate cu bota

Dupa cum spune o vorba veche, Dumnezeu nu bate cu bota sau Dupa fapta, si rasplata, iar daca e sa ne referim la realitatea imediata, mai putin tragica, mai devreme sau mai tarziu, omul ajunge sa faca cunostinta cu efectele propriilor sale fapte. Obisnuit sa gandeasca pe termen scurt, sau poate doar cu impresia unei gandiri pe termen lung, adultul devenit parinte e fericit la gandul ca, primind aproape instantaneu tot ceea ce doreste, copilul e multumit si bucuros. Astfel, copilul crescut intr-un rasfat care pentru parintele absorbit de grijile specifice propriei existente este sinonim cu preocuparea pentru educatie, va avea impresia ca tot ceea ce exista i se cuvine, va emite pretentii si va oferi in schimb prea putin sau deloc. Inaintat in varsta, parintele va experimenta uimirea de a fi crescut copii al caror comportament nu il recunosc, copii care nu fac altceva decat sa reflecte imaginea propiei lor educatii. Cum altfel ar putea fi descrisa o generatie de copii ai caror parinti isi asuma doar responsabilitatea procreerii, lasand educatia in seama scolii, de parca rolul acesteia din urma nu ar fi decat acela de a corecta lipsurile celor sapte ani de acasa?

Ultima data cand … (parinti catre copii)

Se spune ca toti parintii isi iubesc copiii si cu siguranta chiar si greselile parintilor isi au mobilul in iubire. Iar copiii nu au dreptul sa judece modul in care parintii au avut stiinta de a face demonstratia acestei iubiri, insa au la indemana puterea de a constata si de a nu repeta gesturile care i-au ranit. In ciuda iubirii neconditionate din ambele parti, iubire ce presupune toleranta si iertare in acelasi timp, parintii ar trebui sa aiba in plus puterea data de intelepciunea varstei si a experientei lor. Astfel, copiii sunt cel mai in masura sa raspunda la cateva intrebari fundamentale care insa multora le par fara rost, intrebari legate de ultima data cand parintii lor si-au facut timp pentu a-i asculta cu adevarat, ultima data cand si-au aratat increderea in propriii lor copii, ultima data cand le-au spus ca nu sunt dezamagiti de ei ori ca i-au iertat. S-ar putea ca toate acestea sa fie doar gesturi, vorbe inutile, caci toate acestea pot fi simtite fara obligativitatea rostirii. Singura conditie? Existenta lor manifesta in comportamentul, atitudinea de zi cu zi a parintelui fata de copil. Daca aceste si multe alte intrebari asemanatoare ar fi inutile, probabil ca toti parintii si copiii lor si-ar putea exprima mandria de a avea o relatie care le da incredere, multumire si de ce nu, fericire.

Fericiti cei care …

* Fericiti copiii si parintii care nu doresc sa dea timpul inapoi pentru a lua lucrurile de la capat, care nu au dezamagit si, daca au facut-o, au stiut sa isi exprime regretul;

* Fericiti parintii care nu au gresit reteta in educatia copiilor lor, care au avut stiinta lucrului bine facut;

* Fericiti copiii care nu au de retras cuvinte, gesturi, ganduri cu voie ori fara voie, copiii care au invatat ca e bine sa-i cinstesti pe cei in viata atata timp cat sunt in viata;

* Fericiti cei care stiu ce si cum sa vorbeasca, cand si cum sa asculte, cei care sunt dispusi sa invete de la ceilalti ...

… si daca fiecare parinte si fiecare copil ar completa lista cu o propozitie macar, cu totii am avea de invatat ...

Ultima data cand ... (copii catre parinti)

S-ar putea ca uneori sa auzim intrebari legate de cel mai recent citita carte, de ultima data cand am cumparat un ziar, o revista; biserica adreseaza intrebari legate de ultima spovedanie / impartasanie … si parca ramai putin vinovat de fiecare data cand constientizezi ca raspunsul tau nu e tocmai cel pe care ai dori sa il dai. Dar omul e o fiinta usor adaptabila, reusind treptat sa traiasca intr-o armonie, daca nu perfecta, cel putin aparenta, cu propria lui constiinta “vinovata”. In acelasi mod, omul, acest adult candva dependent, e posibil sa traiasca in armonie cu egoismul sau cronicizat atunci cand uita sa mentina o legatura cu adevarat afectiva cu cei care i-au predat stafeta independentei.

Caci a existat o vreme cand cei care poarta numele de parinti au contribuit in mod neintrerupt la formarea adultului de azi. Si daca ar fi sa primim intrebari privind ultima data cand i-am vizitat doar pentru ca ne sunt dragi sau ultima data cand le-am vorbit si i-am ascultat cu adevarat, cu iubire ori cu rabdare, s-ar putea sa resimtim aceeasi remuscare ca atunci cand admitem ca nu am mai avut timp sa citim o carte. Si daca o carte necumparata poate fi gasita in biblioteca ori mai nou pe un CD, daca articole de ziar pot fi rasfoite pe internet si daca poate cartile citite in numar mare nu te fac OM asa cum parintii au puterea sa o faca, daca spovedania fara credinta nu te salveaza, s-ar putea ca daruirea ta prin vorbe, gesturi mici, uneori poate mai mari, pe masura crucii ce ti-e scris s-o porti, sa faca sens in lumea asta si sa conteze putin, putin mai mult.

Copilarie in papuci de casa

E atat de placut, cand uneori, dupa o zi de munca, te strecori in papuceii de casa … e starea de confort pe care o poti asocia cu anii copilariei fara griji, cu anii pe care parintii tai ti i-au asigurat cu dragoste si responsabilitate. Sunt anii intipariti in suflet, cu miresme ce treptat se transforma intr-o nostalgie fericita, atat de fericita incat adultul, hoinarind intre doua obligatii, va da o lacrima de recunoastere a acelei varste pierdute. Copilaria in papuci de casa e varsta aromelor care intamplator ne vor patrunde intr-o seara de vara, dinspre curtea casei din vecini, e varsta aromelor din bucataria bunicilor care au stiut dintotdeauna sa isi faca loc de veci in inimile noastre.

Ar fi atat de placut daca toti parintii ar avea stiinta si posibilitatea de a crea amintiri cu aromele frumoase ale anotimpului preferat si daca toti copiii ar muri mai putin in sufletul adultilor care s-au facut.

Haide mama, haide tata - Andrei Paunescu

Celor care viziteaza acest spatiu, copiilor si parintilor care doresc sa se cunoasca reciproc, sa invete unii de la altii, sau doar sa afle ca nu sunt singurii - daca nu cumva au aflat deja - celor care se bucura de un sfat, de o impartasire de experiente intocmai cum ne bucuram de retetele culinare, de muzica si atatea altele online ...:

Cea mai la indemana solutie a conflictului dintre generatii

Cea mai la indemana si apropiata solutie a neintelegerilor, a disconfortului creat parintelui de catre un copil rebel, un adolescent indragostit si indaratnic, care face doar ce vrea el, a imbufnarii si a izolarii copilului neinteles de catre parinti, ar trebui sa fie comunicarea directa.

De aceea propun aici, dincolo de ceea ce s-a incetatenit a fi un blog, un spatiu in care parintele ce poate fi parintele oricarui copil care viziteaza aceasta pagina sa descrie o situatie, o problema, o intrebare la care poate sa raspunda copilul oricui pentru ca e important sa ascultam parerea lor, a celor cu care nu reusim sa comunicam.

Iar daca esti copil, cu siguranta poti beneficia sau macar selecta din cuvintele multimilor de parinti cu experiente diferite, dar atat de asemanatoare in acelasi timp.