Copilul la 30 de ani

Categoric, nu exista copil care sa nu-si iubeasca parintii, doar modul de manifestare a iubirii este diferit, in directa relatie cu personalitatea si mediul familial - educational in care acesta a crescut. Fara dubiu, parinte care alege sa fie parinte si care sa nu-si iubeasca, in modul sau personal fireste, copilul nu exista. Intensitatea iubirii, atunci cand ea exista, nu trebuie masurata in declaratii zgomotoase, in cuvinte elogioase ori sume de bani. In ciuda acestei iubiri, nu exista relatie copil – parinte care sa nu presupuna momente de nesiguranta, perioade problematice sau care sa necesite poate un mic ajutor din exterior. Si ce alt ajutor mai potrivit, insotit de credinta, decat experienta impartasita si marturiile despre cat mai multe situatii in care, la un moment dat, e foarte probabil sa ne regasim?

Relatii de forma, relatii de fond

Asemenea respiratiei, relatiile nu se invata. Nu urmam cursuri pentru a respira corect, desi, in tot acest iures al vietii s-ar putea sa avem nevoie de o stiinta aparte atunci cand iesim in strada/in natura/oriunde si inspiram prea putin adanc si poate insuficient din oxigenul care ne alimenteaza. Nu urmam cursuri privind modalitatea ideala de a relationa, insa practicam multiple forme ale relatiilor. Intr-un mod mai mult sau mai putin organizat, ca urmare a scolilor pe care le-am urmat, inclusiv in scoala vietii, cu totii am invatat ca exista bune maniere, exista bun simt, comportament civilizat, dar si opusele lor. Din mers, am intrat in relatii care s-au dovedit a fi relatii pe viata, relatii de fond, dar si relatii de suprafata.

Interviu cu o mama la 30 ani

In ce masura te-ai schimbat tu, ca persoana, si in ce masura ti s-a schimbat viata dupa ce ai avut primul copil?

Cred ca m-am schimbat destul de mult. Stiam ca voi fi singura, ca nu ma va putea ajuta nimeni si m-am pregatit pentru venirea copilului din timp. Am urmat o scoala de mamici, iar cand s-a nascut copilul eram deja pregatita, in mare parte. Desigur, a intervenit si imprevizibilul, dar asta e o istorie aparte. Chiar de la inceput am spus cu fermitate ca va veni si un al doilea copil. Cu primul copil mi-a fost destul de usor, zic eu acum. Totul a mers parca dupa “carte”, cu prea putine devieri.

Generatia copilului tau

Ai intalnit vreodata oameni al caror comportament ti-a creat perspectiva unui viitor in care acestia vor deveni parintii unei generatii noi de copii? Parintii unei noi generatii care ii va include si pe copiii tai?

O generatie care s-ar putea sa invete ca meseria nu mai este o bratara de aur, o generatie care, in urma unei banale iesiri din casa, va continua sa lase pe trotuar, in iarba o flegma, un pet, un ambalaj de orice.

A fi parinte – un hobby, o profesie, un act de orgoliu?

Un act de orgoliu sub masca unei generozitati a celui care admite ca din momentul in care a devenit parinte intreaga lui lume si-a schimbat centrul de greutate, ca pentru o buna bucata de timp a inceput sa renunte la satisfacerea propriilor nevoi pentru a le satisface pe cele ale micutului nou-venit intr-un spirit de jertfa pe care uneori il striga mult prea zgomotos. Un copil nu cere sa fie nascut, nu cere sa iti sacrifici tineretea sau bucuriile. Din momentul nasterii, un copil primeste doar ce i se ofera. Cu toate acestea, singura asteptare indreptatita a unui copil din partea parintilor este iubirea neconditionata.

Tu ce fel de copil vrei sa fii?

Desi maturi, cu responsabilitati si griji diferite de cele din vremea copilariei, nu incetam a fi copii. Mai tineri fiind printre parinti si bunici, avem impresia ca timpul pentru noi e oprit, timpul nu are varsta, singura unitate de masura fiind aniversarile de la un an la celalalt. Cei mai norocosi dintre noi, cu un individualism firesc, ne pierdem in jocurile, distractiile, preocuparile specifice varstei si personalitatii noastre, iar cei dragi noua asista cu rabdare, emotie si neliniste la toate schimbarile, esecurile si reusitele noastre. In mintea noastra de eterni copii, parintii raman in forma ce imbraca haina tineretii vesnice, a bucuriei ce se naste intr-o zi insorita, pana cand, pe nesimtite, timpul devine dusmanul din umbra, hotul de putere, de prospetime, hotul de zile, ore sau minute.

Intr-un asemenea decor fizic si temporal in care primim una calda, una rece, sau in care dupa ploaie de fiecare data iese si soarele, nu raman decat urmele vorbelor si faptelor noastre, urme pe care le intiparim in inimile si gandurile celor de langa noi. In calitate de copii, avem acest dar de a intipari multime de cuvinte si fapte, dar e bine sa stim ca dragostea le retine doar pe cele frumoase. Durerea se estompeaza in timp si lasa loc iertarii, impacarii.

Desi maturi, suntem copii – oglinda parintilor nostri. Reflectam educatia pe care am primit-o, insa avem la dispozitie si nota noastra personala care ne poate salva de la limitarea in prejudecati, in norme impuse dar fara legatura cu toleranta, iubirea de aproapele, acceptarea diversitatii. Dincolo de rolul de adulti deveniti sau nu parinti, ramanem copii cu responsabilitatea de a ne autoeduca, de a invata in permanenta cum sa fim copiii impliniti, liberi si independenti, care stiu sa lase cat mai multe urme frumoase in sufletele parintilor lor.

Motive care nasc copii

• Implinit cu adevarat esti doar atunci cand plantezi un pom, ridici o casa ori faci un copil, asa incat copilul trebuie facut.
• Asa a poruncit Dumnezeu. In permanenta suntem indemnati sa crestem si sa ne inmultim. Si se pare ca ne facem datoria la nivel de calificativ foarte bine, terra e suprapopulata, multi parinti cu copii si multi copii fara parinti.
• Esti femeie si cunosti presiunile societatii doar pentru simplul motiv ca la nastere ai primit in dar o paturica roz, asadar e important sa faci un copil macar, pentru ca sa te simti cu adevarat femeie. Caci o femeie care nu a dat nastere vreodata unui copil nu e adevarata asa cum un barbat nu e barbat cu adevarat daca nu se imbata (si nu de fericire) macar o data in viata.
• Perpetuarea speciei, legea firii, copilul fiind la urma urmei un rezultat al instinctelor noastre primare, desi ne autoapreciem ca fiind fiinte superioare, cu ratiune, sentimente si tot ceea ce ne deosebeste de bietele animale.
• Esti in cuplu si te plictisesti, iar un copil va alunga monotonia cel putin pana la varsta majoratului sau.
• Nu e bine sa ramai singur.
• O intamplare mai mult sau mai putin surprinzatoare.
• Iti doresti un copil mai mult decat orice pe lume.
• Ceasul biologic.
  
• Esti pregatit sa iti asumi raspunderea pentru a da nastere unei noi existente a carei formare va depinde, in mare masura, de tine.

Care este motivul tau?
Dar poate nu motivul e cel care conteaza atat de mult, cat mai ales raspunsul pe care tu singur il dai intrebarii: Tu ce fel de copil vrei sa ai? Caci adevarata implinire poate sa vina doar din asumarea unei responsabilitati: aceea de a lasa la dispozitia copilului potentialul de a trai fericit.

http://listagradinite.ro/stiri/stiri/de-ce-iti-doresti-sa-faci-copii.html

Tu ce fel de parinte vrei sa fii?

''Cei care educa copiii sunt demni de mai multa onoare decat cei care le dau viata; de aceea, pe langa viata, daruiti copiilor si arta de a trai bine.'' (Aristotel)

Tu ce fel de parinte vrei sa fii? Parintele care isi lasa copilul la scoala in speranta ca scoala va sti ce sa faca din el? Mama care, disperata, va cere profesorului sa il ajute pentru ca ea nu mai reprezinta o autoritate, copilul nu mai asculta, nu mai are respect? Tatal care primeste lectii din partea micutului de 5 ani si care este apostrofat de fiecare data cand copilul crede ca a fost nedreptatit? Parintele ilustrat de schitele lui Caragiale atunci cand, intr-o subita criza de nervi, copilul il face prost si ii intoarce spatele?

Candva era cunoscuta si binevenita expresia “cu mucii la gura”, desi unora le poate parea agresiva si total needucativa. Dar un parinte care isi doreste un copil cu bun simt, un copil care stie cand sa asculte si cand sa vorbeasca, un copil civilizat, stie ca, inca de la inceput, nu are voie sa cedeze tertipurilor strengaresti. Un parinte care isi iubeste copilul mai mult decat orice si care intelege ca “natura ne aseamana, educatia ne deosebeste” (Confucius), inca din primele zile de la nastere, va cauta calea de a nu rasfata, calea spre dezvoltarea armonioasa a unui copil a carui prezenta sa nu oboseasca mai mult decat este firesc.

In cele mai multe cazuri, a darui viata reprezinta un loc comun, un act natural care fara voia lui Dumnezeu – pentru cei ce cred intr-un Dumnezeu – nu ar putea fi implinit. Actul facerii unui copil nu ar trebui sa reprezinte un motiv de mandrie, cum nu ar trebui sa reprezinte un motiv de mandrie frumusetea celei care participa la un concurs de frumusete. Frumusetea in starea ei naturala precum si actul nasterii sunt independente de puterea noastra de creatie; in schimb, rodul educatiei oferite, copilul si adultul de mai tarziu, pot reprezenta un motiv de mandrie si implinire sufleteasca. Pentru educarea unui copil e nevoie de munca, rabdare si, mai presus de toate, de dorinta de a invata cum sa fii un parinte bun.

http://www.injoaca.ro/in-joaca/anda-pacuraru-tu-ce-fel-de-parinte-vrei-sa-fii/

http://www.timpimpreuna.ro/?id2=0001

“In adevar toti vor sa-si educe copiii, dar nu cunosc secretul.” (Anton S. Makarenko)

Totul incepe cu grija lumii pentru tine: grija fata de starea ta civila, fata de locul tau de munca, grija fata de domiciliul pentru care optezi, iarasi grija fata de starea ta civila, fata de familia celui ales, fata de existenta sau nu a cel putin unui urmas, chiar fata de momentul pe care ti-l alegi pentru a da curs acestei noi existente. Si pe masura ce iti sunt adresate ciclic, intrebarile Pe cand va fi nunta?, Pe cand un copilas?, iar mai apoi Pe cand un fratior/o surioara?, toate insotite de pareri bine argumentate ale celor mai altruiste suflete, incepi sa te simti agasat, indignat, apoi te detasezi si, incet – incet, raspunzi afirmativ sau nu tuturor curiozitatilor insistente.

Totul continua cu propriul tau exercitiu de responsabilitate: te vei casatori si vei avea copii crezand in gesturile majore ale vietii tale sau pur si simplu te vei casatori, apoi vei procrea pentru ca sa bifezi si aceste momente de pe lista vietii. Si totusi, pe cand un fratior sau o surioara? Aceasta e o intrebare sustinuta de un argument care s-ar putea sa te puna pe ganduri: “Copiii unici devin barbati si femei rele” (Jerome K. Jerome, Arta de a nu scrie un roman), devin egoisti, rasfatati. Si atunci, pentru a evita sa devii chiar tu insuti un parinte egoist, te gandesti la un fratior sau o surioara. Caci mai multi frati si surori vor sti cu siguranta sa imparta cu generozitate tot ceea ce e de impartit: jucariile, un mar, temele pentru acasa, chiar camera de joc. Prin simplul fapt ca vor fi mai multi, vor invata si vor practica bunatatea, modestia si intr-ajutorarea. Vor invata cum sa relationeze si cu altcineva decat doar cu ei insisi. S-ar putea totusi ca la maturitate sa intampine dificultati in impartirea pamanturilor sau a casei mostenite, dar asta nu din cauza egoismului de care doar un copil unic ar putea sa dea dovada. Dar cine mai cauta vinovat pentru un asemenea amanunt? Important e ca lumea ingrijorata de soarta celorlalti ar fi intrucatva multumita, iar constiinta ta ar fi impacata in mod sigur.

Si totul se termina cu propriul tau act de responsabilitate, caci primii asa numiti sapte ani de acasa vor reprezenta fundamentul valorilor spre care copilul tau va tinde. Relatia parinte – copil va insemna ceva mai mult decat a schimba scutece, a hrani, a trimite la scoala si a produce bani pentru ca puiului sa nu-i lipseasca nimic. Copilul unic poate invata sa imparta cu parintele, in primul rand, asa cum un copil cu frati/surori poate sa primeasca totul de-a gata fara a fi nevoit sa ofere nimic in schimb. Copiii, in general, “vor face in viata cele vazute la parinti.” (Ioan Gura de Aur)