* In calitate de copii, de varsta scolara sau adulta, ati avut vreodata sentimentul ca exista o perceptie a parintilor - involuntara probabil - de parca doar ei sunt cei care sufera si sunt dezamagiti in aceasta legatura parinte-copil? Cu certitudine, cu totii comitem greseli pe care la un moment dat le regretam, greseli dureroase pentru cei care ne-au insotit pasii cresterii noastre cu atata incredere si iubire, cu o enorma investitie sufleteasca. Si totusi, uneori, s-ar putea sa avem sentimentul ca singurii prieteni adevarati, cei care ne ofera dragostea lor neconditionata, indirect ne reproseaza faptul ca le suntem nerecunoscatori prin comportamentul nostru, fara sa admita ca, in felul nostru, avem si noi parte de propria noastra suferinta, de propriile noastre drame marunte, dar la fel de importante. Daca suntem si vom ramane pentru totdeauna copii in aceste relatii atat de puternice, gesturile si reactiile noastre vor fi nu numai greseli, ci isi vor avea partea lor de adevar pe care trebuie sa il comunicam mai departe pentru a ne face intelesi, pentru ca data viitoare noi, copiii, si ei, parintii, sa nu repetam greselile atat de dureroase si distructive.
