O
copila cu ochi iscoditori, cu zambet nepervertit de gandirea obosita a
adultului, imi atrage atentia asupra duratei de viata a unui an: « Cat de
putin traieste un an! »
Dau
sa-i explic copilei cu ochii isteti ca totu-i rezultatul unor socoteli si
calcule de minti umane, insa ragazul de 1 secunda ma convinge sa tac, sa
reflectez…
Anul
cel nou in curand implineste o luna; nu demult, am mai ingropat un an
din vietile noastre. L-am ingropat cu bucurie, cu sampanie, cu nostalgii ori
sperante. L-am ingropat avand simturile prea mult sau prea putin
ascutite. Pe furis, clipele se materializeaza in asteptari si in speranta ca un an mai bun - de fiecare data mai bun - ni le va asterne in fata pe toate cele de care am
fost privati in anul ce-a trecut. Tot pe furis, azi, mai mult ca ieri, ne indreptam spre marea inhumare.
Din pacate asta este sfarsitul care l-ai descris in ultimul cuvant, insa viata continua undeva.
RăspundețiȘtergereSi poate dac-am sti mai multe, nu ne-am intrista intr-atat; cu siguranta insa perspectiva noastra asupra vietii ar fi diferita.
ȘtergerePentru acest articol minunat si pentru intreaga ta munca, iti inmanez premiul LIEBSTER! Iti multumesc pentru activitatea ta si iti ofer sansa sa dai la randul tau acest premiu. :) Regulile aici: http://mama-in-era-varsatorului.blogspot.ro/2013/02/am-primit-premiul-leibster.html
RăspundețiȘtergereMultumesc mult pentru apreciere. Urmeaza sa predau si eu stafeta :). Iti doresc o zi frumoasa si numai bine!
Ștergere