Parea
ca tineretea ei e vesnica. Parea ca miscarile-i dezinvolte sunt
expresia gratiei si a vitalitatii eterne. Lumina ce-i scalda buclele
castanii, cazand in valuri peste rochia viu colorata parea sa-i fie
prietena pe viata. Parea ca nu exista decat ea... doar ea, fata din
discoteca, si sunetele tari, rostogolindu-se precum gimnastii
acrobati la sol. Parea ca seara era toata a ei, seara aceea nu parea
sa aiba vreun final.
Parea
ca ziua aspra, sumbra-n neclintirea ei nu mai avea sa vina si sa tipe
mut un suspin prelung, istovitor, sontacait:
“Nu
credeam sa revad
vreodata
ploile
Nu
credeam sa-mi mai stranga sufletul
vreodata
ninsorile
Uitasem
de lacrimi, de mazga si-nclestare,
desi
somnul din noapte se ostenea fara visare.
Nu
credeam sa-mi inghete
vreodata
pasii
Atat
de curand sa-mi pierd din maneca
toti
asii
Uitasem
de-ntuneric, de fum si de scrum,
desi
mi-era teama de zorii ce-apun.
Nu-mi
doream sa revad
vreodata
frumusetea
ce doare
nu-mi
doream un rendezvous
cu
ochii atintiti spre cel din urma soare.
Uitasem
de candele si de starea de veghe,
desi
le stiam pe de rost povestea cea veche.
Nu
m-asteptam sa revad azi
ploile
nu
m-asteptam sa ma apese iar
ninsorile.”
Frumoasa poezie. Felicitari!Pe cand un nou volum de versuri?
RăspundețiȘtergereMultumesc, Mirel :)
ȘtergereO poezie efemera si frumoasa,felicitari.
RăspundețiȘtergereMultumesc :)
ȘtergereDar ce misterioasa este fata din poezie.
RăspundețiȘtergere