luni, 20 august 2012

Lectii de neuitat - lectia cumpatarii

Aproape toti oamenii rezista nenorocirilor. Daca vrei sa testezi cu adevarat caracterul unui om, da-i putere.” Abraham Lincoln

Candva, cineva mi-a spus:
Parintii nu au fata de propriii lor copii obligatia de a le oferi bunuri cum sunt o casa ori o masina, prin urmare, daca totusi o fac, copiii au obligatia de a-i rasplati.

Cu o alta ocazie, altcineva mi-a spus:
Daca ar fi posibil, as pleca intr-o tara unde as fi mai bine platit(a) si as putea sa imi construiesc un trai. Cu ce ma pot retine parintii mei in tara cand ei nu mi-au putut oferi conditii pentru a duce o viata mai buna?

Uneori dragostea parinteasca e mai mult despre a oferi bunuri materiale pentru a-i tine pe copii aproape si a avea la indemana confirmari care, in alte conditii, probabil nu ar exista.

Uneori dragostea filiala e mai mult despre darurile materiale pe care parintii le pot sau nu oferi propriilor copii.

Potrivit unora, cei ce ofera daruri mai multe si mai scumpe sunt mai demni de iubire, de atentie. Mi-e teama ca inca mai sunt copii a caror “iubire” poate fi cumparata prin daruri si inca sunt parinti ce se multumesc cu “iubirea” astfel cumparata. Dintotdeauna au existat parinti ce au stiut cum sa obtina “iubirea” copiilor si parinti ce au lasat libertate manifestarii iubirii. De aceea exista parinti ce se bucura atunci cand vad cum copiilor le merge mai bine decat le-a fost lor insile candva... si exista parinti parca in competitie cu propriii copii.

Uneori aceasta mare dragoste dintre copii si parinti e despre putere. Avantajul varstei, al procrearii si al investitiilor de toate felurile, in mod clar e de partea parintilor. De aceea probabil, uneori, copiii la randul lor devin parinti. Pentru a vedea si ei cum este sa detii puterea si controlul. Insa orice om rational si cumpatat stie ca a aduce pe lume un copil nu e asa un mare fas. Si asta, pentru ca in lumea asta asa cum e ea perceputa de majoritatea dintre noi, nu exista fir de iarba care sa miste din alte motive decat vointa divina.

Si daca, din voia lui Dumnezeu, voi avea o astfel de putere, despre ce va vorbi oare dragostea mea de parinte? Va vorbi oare despre iubirea crestina ce da fara a cere, fara a arata mai apoi cu degetul?

Intr-un tren, o mama vorbeste unei colege de compartiment despre dragoste:
- Stiti, eu am doi baieti. Sotul meu a decedat in urma cu cativa ani. Locuiam impreuna cu baietii mei pana nu demult. Dar acum s-au casatorit si s-au mutat, fiecare la casa lui. Si sunt singura acum, caci nu mai are cine sa-mi tina companie, sa ma sarute. Baietii mei veneau acasa de la serviciu, ma pupau si ma mangaiau, ma rasfatau, iar acum... nu ma mai iubesc asa cum o faceau inainte, nu ma mai cauta asa cum o faceau inainte.

Candva, inevitabil am memorat ideea unui invitat intr-o emisiune televizata – din pacate nu am retinut numele invitatului – vorbele sale faceau referire la bunul mers intr-o relatie de cuplu si spuneau asa: pentru fiecare activitate facuta in casa de catre unul dintre parteneri trebuie sa existe un corespondent al efortului depus in acelasi sens din partea celuilalt. Cu alte cuvinte, nimic nu ar trebui sa vina gratis in lumea asta, nici macar in cadrul vietii de cuplu. Omul e creat in asa fel incat asteapta o recunoastere a eforturilor sale, fie ca o cere in mod fatis, fie ca asteptarile sale sunt ajunse in pragul resemnarii. Uneori insa e suficient ca recunoasterea sa vina de unde nu te-ai astepta.

Cu cat mai curand invatam despre cumpatare, cu atat mai bine. Cumpatarea nu exclude puterea ori iubirea, insa exclude orgoliul, egoismul, lacomia, judecata pripita, vorbele aruncate in vant. Cumpatarea e despre a-ti cunoaste locul, a sti ce si cand (ti) se cuvine. Cumpatarea e despre echilibrarea balantei astfel incat fiecare dintre noi sa fim, pe rand, “infranti” si “invingatori”.

7 comentarii:

  1. Articolul este angelic! E foarte frumos scris si practic am savurat fiecare rand... FELICITARI!
    Te pup si la cat mai multe articole de astfel!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angela, totusi, de ce crezi ca trebuie pe rand sa fim "infranti" si "invingatori"?

      Eu zic ca putem fi si "infranti" si "invingatori" in acelasi timp... adica pur si simplu sa FIM :)

      Ștergere
    2. Da, cred ca ai dreptate...doar ca uneori orgoliul nostru ne poarta in niste "razboaie" ce ne fac sa ne simtim uneori "infranti", alteori "invingatori". Si uneori imi pare ca unii vor sa invinga cu orice chip. Insa am retinut ideea ta... voi evita "razboaiele" de genul asta :)

      Ștergere
  2. Angela, ma bucur ca am purtat aceasta mica "discutie" :)

    RăspundețiȘtergere
  3. M-a induiosat foarte tare articolul dumneavoastra si acum gandesc altfel despre parintii mei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca textul v-a fost de folos in vreun fel, ma bucur si va multumesc pentru mesaj.

      Ștergere