Bunul simt al copiilor nostri

Tot mai des ne intrebam de unde atata lipsa de bun simt in jurul nostru. Pentru ca “bunul simt nu face bani, dar face toti banii.” (Gavriil Stiharul) Aceasta e concluzia tuturor celor care observa lipsa tot mai acuta a bunului simt.

~Este insa foamea de bun simt suficienta pentru a aduce o schimbare de atitudine?

~Avem oare curajul de a-i trage de maneca pe cei care ne agreseaza in permanenta prin lipsa lor de bun simt?

~Ar putea oare fi de vreun folos o alta reactie decat cea mioritica, de acceptare, de resemnare, asadar de convietuire pasnica a bunului simt cu nesimtirea?

~Si intr-un final, care sunt sansele de supravietuire ale bunului simt?

Copii si parinti, in imagini

Viata e prea scurta ca sa...

Parinte fiind, te-ai intrebat vreodata care este atitudinea pe care o transmiti copilului tau prin tot ceea ce faci si spui in prezenta lui?

Daca din mersul tau grabit, preocupat, o clipa te-ai oprit, ai privit in jur si doar ai observat chipurile celorlalti, ai inteles ca multi traiesc cu iluzia ca sunt nemuritori, iar gesturile si vorbele lor sunt doar dovada faptului ca inca nu au cunoscut simptomele ce ii apropie de Marele Final.

Obisnuinta, mama frustrarilor

Discutam zilele trecute cu o colega despre cum ar trebui sau nu ar trebui sa ne obisnuim cu anumite situatii neplacute, situatii repetitive care ne deranjeaza si care, de fiecare data, reusesc sa ne strice buna dispozitie. Am realizat atunci din cat de multe astfel de situatii e compusa viata noastra pe diversele ei planuri. Ne obisnuim sau cel putin tindem sa ne obisnuim pentru ca aceasta e una din variantele cele mai comode, variante care presupun efort minim pe de o parte, insa un efort maxim al psihicului nostru pe de alta parte.

Ce trebuie sa stie o domnisoara?

In conditiile in care legile universului inca mai functioneza...

… si daca mobilul existentei inca mai este Iubirea...

• Desi ar fi frumos ca povestile copilariei despre zane, printi si cersetori sa stimuleze imaginatia si sentimentele mai tinerelor generatii din prezent, o domnisoara trebuie sa stie ca cel predestinat nu isi va face aparitia pe un cal alb miraculos, luptand impotriva tuturor opozantilor si cucerind-o astfel cu dragostea lui pana la adanci batraneti. O domnisoara trebuie sa stie ca uneori ea insasi trebuie sa lupte pentru a face posibila intalnirea cu cel ales. Desigur exista domnisoare si nu numai, care lupta putin mai mult, crezand ca fiecare barbat este cel ales, dar nu despre asta este vorba aici.

Romania, o tara pentru copii si parinti

Se stie si tot mai frecvent se spune mai direct, ori mai voalat, ca Romania e o tara de cacat. OK. Si, noi, cei care muncim si traim in Romania, noi, cei care inca nu intreprindem nimic pentru a pleca, noi, cei care, potrivit unor sondaje ale TVR, suntem tot mai multumiti de serviciile ANAF, noi, cei care preferam un ajutor de somaj in defavoarea unui job platit cu 500 RON, noi nu suntem de cacat. Nu, noi, nu, doar tara. Pentru ca tara, ca si statul, sunt asa, niste notiuni care nu au nimic de a face cu noi, cei care traim, muncim legal sau ilegal, mai amenintam cu cate o simulare de manifestatie in strada si ne revoltam cum putem, in felul nostru propriu si personal, in cercul nostru de prieteni, ba uneori mai si rabufnim in public la cate un birou de relatii cu clientii.

Copiii si concursurile

Tinerii adulti pornesc in cautarea unui job. In drumul lor spre jobul ideal traseaza cateva etape, iar cand il gasesc nu au decat sa isi probeze competenta si profesionalismul. Asta, in cazul in care firma angajatoare le solicita. In conditiile unei societati cat mai aproape de normal, in care competenta si profesionalismul sunt valorile cautate de catre orice angajator care isi rasplateste angajatul pe masura, desi lipsit de experienta, tinarul adult se prezinta cu un bagaj de cunostinte, un set de valori si atitudini. Toate acestea sunt urmarea experientelor scolare si a invatamintelor din mediul familial.

Felicia, inainte de toate – tipologii clasic romanesti

Felicia, inainte de toate, un film romanesc care, de la inceput pana la sfarsit, iti da o acuta senzatie de déjà vu si care, desi nu respecta regula de succes a filmului american, e asemenea unei carti pe care nu o poti lasa din mana. Un film in care vei (re)gasi tipologiile clasic romanesti care, privite intr-un mod detasat, obiectiv iti aduc zambetul pe buze. In acelasi timp nu ai cum sa nu empatizezi cu personajele care te transpun intr-o lume atat de familiara in care detaliile sunt studiate si punctate cu cea mai mare minutiozitate – de la capacitatea de a comunica in familie pana la stilul adoptat intr-o banala comunicare la aeroport. Vei (re)trai relatia dintre copii si parinti in complexitatea ei, cu capriciile si frustrarile ei, prezentata in momentul dureros care urmeaza unei saptamani de vacanta a copilului adult acasa, la parinti.

Mai mult decat un film romanesc... un film despre "Asa, nu!" sau un film pentru cei care, indiferent de varsta, si-au pastrat deschiderea spre a invata, fara a se simti lezati in orgoliu.

http://anaciobanu.wordpress.com/2010/06/10/felicia-inainte-de-toate/

http://alexandrunegrea.ro/2010/06/09/felicia-inainte-de-toate-un-film-romanesc-100.html

Copilul la 30 de ani

Categoric, nu exista copil care sa nu-si iubeasca parintii, doar modul de manifestare a iubirii este diferit, in directa relatie cu personalitatea si mediul familial - educational in care acesta a crescut. Fara dubiu, parinte care alege sa fie parinte si care sa nu-si iubeasca, in modul sau personal fireste, copilul nu exista. Intensitatea iubirii, atunci cand ea exista, nu trebuie masurata in declaratii zgomotoase, in cuvinte elogioase ori sume de bani. In ciuda acestei iubiri, nu exista relatie copil – parinte care sa nu presupuna momente de nesiguranta, perioade problematice sau care sa necesite poate un mic ajutor din exterior. Si ce alt ajutor mai potrivit, insotit de credinta, decat experienta impartasita si marturiile despre cat mai multe situatii in care, la un moment dat, e foarte probabil sa ne regasim?

Relatii de forma, relatii de fond

Asemenea respiratiei, relatiile nu se invata. Nu urmam cursuri pentru a respira corect, desi, in tot acest iures al vietii s-ar putea sa avem nevoie de o stiinta aparte atunci cand iesim in strada/in natura/oriunde si inspiram prea putin adanc si poate insuficient din oxigenul care ne alimenteaza. Nu urmam cursuri privind modalitatea ideala de a relationa, insa practicam multiple forme ale relatiilor. Intr-un mod mai mult sau mai putin organizat, ca urmare a scolilor pe care le-am urmat, inclusiv in scoala vietii, cu totii am invatat ca exista bune maniere, exista bun simt, comportament civilizat, dar si opusele lor. Din mers, am intrat in relatii care s-au dovedit a fi relatii pe viata, relatii de fond, dar si relatii de suprafata.