Romania, o tara pentru copii si parinti

Se stie si tot mai frecvent se spune mai direct, ori mai voalat, ca Romania e o tara de cacat. OK. Si, noi, cei care muncim si traim in Romania, noi, cei care inca nu intreprindem nimic pentru a pleca, noi, cei care, potrivit unor sondaje ale TVR, suntem tot mai multumiti de serviciile ANAF, noi, cei care preferam un ajutor de somaj in defavoarea unui job platit cu 500 RON, noi nu suntem de cacat. Nu, noi, nu, doar tara. Pentru ca tara, ca si statul, sunt asa, niste notiuni care nu au nimic de a face cu noi, cei care traim, muncim legal sau ilegal, mai amenintam cu cate o simulare de manifestatie in strada si ne revoltam cum putem, in felul nostru propriu si personal, in cercul nostru de prieteni, ba uneori mai si rabufnim in public la cate un birou de relatii cu clientii.

Copiii si concursurile

Tinerii adulti pornesc in cautarea unui job. In drumul lor spre jobul ideal traseaza cateva etape, iar cand il gasesc nu au decat sa isi probeze competenta si profesionalismul. Asta, in cazul in care firma angajatoare le solicita. In conditiile unei societati cat mai aproape de normal, in care competenta si profesionalismul sunt valorile cautate de catre orice angajator care isi rasplateste angajatul pe masura, desi lipsit de experienta, tinarul adult se prezinta cu un bagaj de cunostinte, un set de valori si atitudini. Toate acestea sunt urmarea experientelor scolare si a invatamintelor din mediul familial.

Felicia, inainte de toate – tipologii clasic romanesti

Felicia, inainte de toate, un film romanesc care, de la inceput pana la sfarsit, iti da o acuta senzatie de déjà vu si care, desi nu respecta regula de succes a filmului american, e asemenea unei carti pe care nu o poti lasa din mana. Un film in care vei (re)gasi tipologiile clasic romanesti care, privite intr-un mod detasat, obiectiv iti aduc zambetul pe buze. In acelasi timp nu ai cum sa nu empatizezi cu personajele care te transpun intr-o lume atat de familiara in care detaliile sunt studiate si punctate cu cea mai mare minutiozitate – de la capacitatea de a comunica in familie pana la stilul adoptat intr-o banala comunicare la aeroport. Vei (re)trai relatia dintre copii si parinti in complexitatea ei, cu capriciile si frustrarile ei, prezentata in momentul dureros care urmeaza unei saptamani de vacanta a copilului adult acasa, la parinti.

Mai mult decat un film romanesc... un film despre "Asa, nu!" sau un film pentru cei care, indiferent de varsta, si-au pastrat deschiderea spre a invata, fara a se simti lezati in orgoliu.

http://anaciobanu.wordpress.com/2010/06/10/felicia-inainte-de-toate/

http://alexandrunegrea.ro/2010/06/09/felicia-inainte-de-toate-un-film-romanesc-100.html

Copilul la 30 de ani

Categoric, nu exista copil care sa nu-si iubeasca parintii, doar modul de manifestare a iubirii este diferit, in directa relatie cu personalitatea si mediul familial - educational in care acesta a crescut. Fara dubiu, parinte care alege sa fie parinte si care sa nu-si iubeasca, in modul sau personal fireste, copilul nu exista. Intensitatea iubirii, atunci cand ea exista, nu trebuie masurata in declaratii zgomotoase, in cuvinte elogioase ori sume de bani. In ciuda acestei iubiri, nu exista relatie copil – parinte care sa nu presupuna momente de nesiguranta, perioade problematice sau care sa necesite poate un mic ajutor din exterior. Si ce alt ajutor mai potrivit, insotit de credinta, decat experienta impartasita si marturiile despre cat mai multe situatii in care, la un moment dat, e foarte probabil sa ne regasim?

Relatii de forma, relatii de fond

Asemenea respiratiei, relatiile nu se invata. Nu urmam cursuri pentru a respira corect, desi, in tot acest iures al vietii s-ar putea sa avem nevoie de o stiinta aparte atunci cand iesim in strada/in natura/oriunde si inspiram prea putin adanc si poate insuficient din oxigenul care ne alimenteaza. Nu urmam cursuri privind modalitatea ideala de a relationa, insa practicam multiple forme ale relatiilor. Intr-un mod mai mult sau mai putin organizat, ca urmare a scolilor pe care le-am urmat, inclusiv in scoala vietii, cu totii am invatat ca exista bune maniere, exista bun simt, comportament civilizat, dar si opusele lor. Din mers, am intrat in relatii care s-au dovedit a fi relatii pe viata, relatii de fond, dar si relatii de suprafata.

Interviu cu o mama la 30 ani

In ce masura te-ai schimbat tu, ca persoana, si in ce masura ti s-a schimbat viata dupa ce ai avut primul copil?

Cred ca m-am schimbat destul de mult. Stiam ca voi fi singura, ca nu ma va putea ajuta nimeni si m-am pregatit pentru venirea copilului din timp. Am urmat o scoala de mamici, iar cand s-a nascut copilul eram deja pregatita, in mare parte. Desigur, a intervenit si imprevizibilul, dar asta e o istorie aparte. Chiar de la inceput am spus cu fermitate ca va veni si un al doilea copil. Cu primul copil mi-a fost destul de usor, zic eu acum. Totul a mers parca dupa “carte”, cu prea putine devieri.

Generatia copilului tau

Ai intalnit vreodata oameni al caror comportament ti-a creat perspectiva unui viitor in care acestia vor deveni parintii unei generatii noi de copii? Parintii unei noi generatii care ii va include si pe copiii tai?

O generatie care s-ar putea sa invete ca meseria nu mai este o bratara de aur, o generatie care, in urma unei banale iesiri din casa, va continua sa lase pe trotuar, in iarba o flegma, un pet, un ambalaj de orice.

A fi parinte – un hobby, o profesie, un act de orgoliu?

Un act de orgoliu sub masca unei generozitati a celui care admite ca din momentul in care a devenit parinte intreaga lui lume si-a schimbat centrul de greutate, ca pentru o buna bucata de timp a inceput sa renunte la satisfacerea propriilor nevoi pentru a le satisface pe cele ale micutului nou-venit intr-un spirit de jertfa pe care uneori il striga mult prea zgomotos. Un copil nu cere sa fie nascut, nu cere sa iti sacrifici tineretea sau bucuriile. Din momentul nasterii, un copil primeste doar ce i se ofera. Cu toate acestea, singura asteptare indreptatita a unui copil din partea parintilor este iubirea neconditionata.

Tu ce fel de copil vrei sa fii?

Desi maturi, cu responsabilitati si griji diferite de cele din vremea copilariei, nu incetam a fi copii. Mai tineri fiind printre parinti si bunici, avem impresia ca timpul pentru noi e oprit, timpul nu are varsta, singura unitate de masura fiind aniversarile de la un an la celalalt. Cei mai norocosi dintre noi, cu un individualism firesc, ne pierdem in jocurile, distractiile, preocuparile specifice varstei si personalitatii noastre, iar cei dragi noua asista cu rabdare, emotie si neliniste la toate schimbarile, esecurile si reusitele noastre. In mintea noastra de eterni copii, parintii raman in forma ce imbraca haina tineretii vesnice, a bucuriei ce se naste intr-o zi insorita, pana cand, pe nesimtite, timpul devine dusmanul din umbra, hotul de putere, de prospetime, hotul de zile, ore sau minute.

Intr-un asemenea decor fizic si temporal in care primim una calda, una rece, sau in care dupa ploaie de fiecare data iese si soarele, nu raman decat urmele vorbelor si faptelor noastre, urme pe care le intiparim in inimile si gandurile celor de langa noi. In calitate de copii, avem acest dar de a intipari multime de cuvinte si fapte, dar e bine sa stim ca dragostea le retine doar pe cele frumoase. Durerea se estompeaza in timp si lasa loc iertarii, impacarii.

Desi maturi, suntem copii – oglinda parintilor nostri. Reflectam educatia pe care am primit-o, insa avem la dispozitie si nota noastra personala care ne poate salva de la limitarea in prejudecati, in norme impuse dar fara legatura cu toleranta, iubirea de aproapele, acceptarea diversitatii. Dincolo de rolul de adulti deveniti sau nu parinti, ramanem copii cu responsabilitatea de a ne autoeduca, de a invata in permanenta cum sa fim copiii impliniti, liberi si independenti, care stiu sa lase cat mai multe urme frumoase in sufletele parintilor lor.

Motive care nasc copii

• Implinit cu adevarat esti doar atunci cand plantezi un pom, ridici o casa ori faci un copil, asa incat copilul trebuie facut.
• Asa a poruncit Dumnezeu. In permanenta suntem indemnati sa crestem si sa ne inmultim. Si se pare ca ne facem datoria la nivel de calificativ foarte bine, terra e suprapopulata, multi parinti cu copii si multi copii fara parinti.
• Esti femeie si cunosti presiunile societatii doar pentru simplul motiv ca la nastere ai primit in dar o paturica roz, asadar e important sa faci un copil macar, pentru ca sa te simti cu adevarat femeie. Caci o femeie care nu a dat nastere vreodata unui copil nu e adevarata asa cum un barbat nu e barbat cu adevarat daca nu se imbata (si nu de fericire) macar o data in viata.
• Perpetuarea speciei, legea firii, copilul fiind la urma urmei un rezultat al instinctelor noastre primare, desi ne autoapreciem ca fiind fiinte superioare, cu ratiune, sentimente si tot ceea ce ne deosebeste de bietele animale.
• Esti in cuplu si te plictisesti, iar un copil va alunga monotonia cel putin pana la varsta majoratului sau.
• Nu e bine sa ramai singur.
• O intamplare mai mult sau mai putin surprinzatoare.
• Iti doresti un copil mai mult decat orice pe lume.
• Ceasul biologic.
  
• Esti pregatit sa iti asumi raspunderea pentru a da nastere unei noi existente a carei formare va depinde, in mare masura, de tine.

Care este motivul tau?
Dar poate nu motivul e cel care conteaza atat de mult, cat mai ales raspunsul pe care tu singur il dai intrebarii: Tu ce fel de copil vrei sa ai? Caci adevarata implinire poate sa vina doar din asumarea unei responsabilitati: aceea de a lasa la dispozitia copilului potentialul de a trai fericit.

http://listagradinite.ro/stiri/stiri/de-ce-iti-doresti-sa-faci-copii.html