Felicia, inainte de toate – tipologii clasic romanesti

Felicia, inainte de toate, un film romanesc care, de la inceput pana la sfarsit, iti da o acuta senzatie de déjà vu si care, desi nu respecta regula de succes a filmului american, e asemenea unei carti pe care nu o poti lasa din mana. Un film in care vei (re)gasi tipologiile clasic romanesti care, privite intr-un mod detasat, obiectiv iti aduc zambetul pe buze. In acelasi timp nu ai cum sa nu empatizezi cu personajele care te transpun intr-o lume atat de familiara in care detaliile sunt studiate si punctate cu cea mai mare minutiozitate – de la capacitatea de a comunica in familie pana la stilul adoptat intr-o banala comunicare la aeroport. Vei (re)trai relatia dintre copii si parinti in complexitatea ei, cu capriciile si frustrarile ei, prezentata in momentul dureros care urmeaza unei saptamani de vacanta a copilului adult acasa, la parinti.

Mai mult decat un film romanesc... un film despre "Asa, nu!" sau un film pentru cei care, indiferent de varsta, si-au pastrat deschiderea spre a invata, fara a se simti lezati in orgoliu.

http://anaciobanu.wordpress.com/2010/06/10/felicia-inainte-de-toate/

http://alexandrunegrea.ro/2010/06/09/felicia-inainte-de-toate-un-film-romanesc-100.html

Copilul la 30 de ani

Categoric, nu exista copil care sa nu-si iubeasca parintii, doar modul de manifestare a iubirii este diferit, in directa relatie cu personalitatea si mediul familial - educational in care acesta a crescut. Fara dubiu, parinte care alege sa fie parinte si care sa nu-si iubeasca, in modul sau personal fireste, copilul nu exista. Intensitatea iubirii, atunci cand ea exista, nu trebuie masurata in declaratii zgomotoase, in cuvinte elogioase ori sume de bani. In ciuda acestei iubiri, nu exista relatie copil – parinte care sa nu presupuna momente de nesiguranta, perioade problematice sau care sa necesite poate un mic ajutor din exterior. Si ce alt ajutor mai potrivit, insotit de credinta, decat experienta impartasita si marturiile despre cat mai multe situatii in care, la un moment dat, e foarte probabil sa ne regasim?

Relatii de forma, relatii de fond

Asemenea respiratiei, relatiile nu se invata. Nu urmam cursuri pentru a respira corect, desi, in tot acest iures al vietii s-ar putea sa avem nevoie de o stiinta aparte atunci cand iesim in strada/in natura/oriunde si inspiram prea putin adanc si poate insuficient din oxigenul care ne alimenteaza. Nu urmam cursuri privind modalitatea ideala de a relationa, insa practicam multiple forme ale relatiilor. Intr-un mod mai mult sau mai putin organizat, ca urmare a scolilor pe care le-am urmat, inclusiv in scoala vietii, cu totii am invatat ca exista bune maniere, exista bun simt, comportament civilizat, dar si opusele lor. Din mers, am intrat in relatii care s-au dovedit a fi relatii pe viata, relatii de fond, dar si relatii de suprafata.

Interviu cu o mama la 30 ani

In ce masura te-ai schimbat tu, ca persoana, si in ce masura ti s-a schimbat viata dupa ce ai avut primul copil?

Cred ca m-am schimbat destul de mult. Stiam ca voi fi singura, ca nu ma va putea ajuta nimeni si m-am pregatit pentru venirea copilului din timp. Am urmat o scoala de mamici, iar cand s-a nascut copilul eram deja pregatita, in mare parte. Desigur, a intervenit si imprevizibilul, dar asta e o istorie aparte. Chiar de la inceput am spus cu fermitate ca va veni si un al doilea copil. Cu primul copil mi-a fost destul de usor, zic eu acum. Totul a mers parca dupa “carte”, cu prea putine devieri.